Eveniment

Incendiu pe autostrada A1, în apropiere de Giarmata/FOTO

O autoutilitară care circula în această dimineață pe autostrada A1, în apropierea localității Giarmata, a luat foc. Vehiculul a fost distrus de incendiu, dar nu au fost înregistrate victime.

Luni dimineața, în jurul orei 8, Pompierii fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu la o autoutilitară, pe autostrada A1, la km 501, în apropierea localității Giarmata, pe sensul de mers Arad-Timișoara. La locul incendiului s-au deplasat de urgență o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și 7 pompieri.
La sosirea pompierilor la locul evenimentului, incendiul se manifesta cu ardere generalizată la întregul autovehicul. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, șoferul reușind să se autoevacueze la timp. Cauza producerii incendiului este în curs de stabilire.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

8 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

10 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

12 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

12 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

12 ore ago