O autoutilitară care circula în această dimineață pe autostrada A1, în apropierea localității Giarmata, a luat foc. Vehiculul a fost distrus de incendiu, dar nu au fost înregistrate victime.
Luni dimineața, în jurul orei 8, Pompierii fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu la o autoutilitară, pe autostrada A1, la km 501, în apropierea localității Giarmata, pe sensul de mers Arad-Timișoara. La locul incendiului s-au deplasat de urgență o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și 7 pompieri.
La sosirea pompierilor la locul evenimentului, incendiul se manifesta cu ardere generalizată la întregul autovehicul. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, șoferul reușind să se autoevacueze la timp. Cauza producerii incendiului este în curs de stabilire.
Comentarii prin facebook