Sport

2020, cel mai greu an pentru sportul timişean de echipă

După cum a început anul, cantonamente, transferuri, pregătiri la toate echipele din Timiş nimic nu prevedea dezastrul ce avea să urmeze. Şi în martie a început pandemia, care a pus sportul pe loc secund nu doar la noi ci şi în lume.

În afara Ligii 1, care a trebuit să continue cumva datorită sumelor mari de bani băgate într-un fotbal slab, celelalte discipline au suferit. Liga 2 s-a reluat doar cu un play-off, aşadar ASU Politehnica şi Ripensia au apucat să joace doar un singur joc până la stoparea competiţiei. Violeţii au terminat pentru al doilea an la rând ca cea mai bună echipă din Banat, locul 12, urmată de Ripi pe 13 şi CSM Reşiţa pe 15. ACS Poli, fosta prim-divizionară a avut noroc cu îngheţarea campionatului, altfel ar fi retrogradat pentru al treilea an la rând… Noul sezon este unul bun pentru Politehnica, grupare ce se află după 15 etape în Top 6, Ripensia, afectată din plin de pandemie este doar pe 15.

Echipa de rugby a Timişoarei a fost cea mai afectată de Covid, a apucat să joace doar 3 partide oficiale tot anul, însă a reuşit să cucerească medalia de argint, apoi a dezamăgit total în Cupa României unde a pierdut toate cele patru partide la masa verde.

La handbal, pandemia a „îngheţat” sezonul 2019/2020 cu SCM Poli pe locul 8. Cupa României s-a reluat în toamnă, bănăţenii pierzând în semifinale, apoi a început şi campionatul, trupa viola aflându-se acum pe locul 7, dar cu trei meciuri pierdute prin neprezentare, din cauza Covid.

Baschetul a fost şi el „îngheţat” din primăvară şi reluat la sfârşitul toamnei. SCM Timişoara a încehiat aşadar sezonul precedent pe locul 6, iar acum evoluează atât în campionat cât şi în Cupă, fără pauza de iarnă.

Fortuna Becicherecu Mic, reprezentanta Timişului în prima ligă de fotbal feminin nu a avut parte de sezon de primăvară, competiţia încheindu-se după terminarea turului, cu echipa bănăţeană pe 3. După o campanie impresionantă de transferuri, Fortuna a intrat în luptă pentru titlu, însă a încheiat sezonul regulat pe locul 2, la distanţă de echipa ce a dominat fotbalul feminin în ultimul deceniu, Olimpia Cluj. Lupta va continua însă în play-off.

În fine, nici voleiul nu a scăpat de „îngheţare” fiind prima disciplină închisă în primăvară. CSM Lugoj a terminat din nou pe locul 5, ceea ce a însemnat o nouă participare în Cupele Europene, echipa de pe malul Timişului pierzând la fel ca anul trecut în faţa aceleiaţi echipe, THY Istanbul. În noul sezon, echipa a fost afectată de Covid şi nu a participat la unul dintre turneele turului de campionat, dar în cele din urmă echipa şi-a revenit la forma de odinioară spre sfârşitul anului. Prim-divizionara de volei masculin Universitatea Timişoara a profitat de îngheţare pentru a rămâne în prima ligă, acolo unde a pătimit destul şi în noul sezon.

Aşadar, un an greu, cu multă suferinţă şi dezamăgire cu puţine jocuri, dar cu multe teste şi dureri de cap. Ce ne aşteaptă în 2021? Sperăm o normalizare a situaţiei şi un Banat sportiv mai puternic, care să conteye, chiar dacă noua „orânduire” nu este gata să investească în sportul de performanţă.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

56 de minute ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

3 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

5 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

5 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

5 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

6 ore ago