Culte

În biserici, din cauza restricțiilor, slujba de Anul Nou va avea loc cu câteva ore înainte de ora 24

În acest an, al pandemiei, slujba de Anul Nou din biserici va avea loc cu câteva ore înainte de miezul nopții. Motivul – restricțiile impuse pe perioada stării de alertă.

La catedrala mitropolitană, slujba de Anul Nou se va oficia, în 31 decembrie, după slujba Vecerniei cu Litie, care începe la ora 17, adică în jurul orei 18. La celelalte biserici din Timiș, slujba de Anul Nou va avea loc tot după slujba de Vecernie cu Litie, dar la unele parohii Vecernia este la ora 17, iar altele la ora 18.

Întrucât starea de alertă a fost prelungită și deplasarea în afara domiciliului este interzisă între orele 23.00 – 05.00, ținând seama de recomandările speciale ale autorităților pentru perioada de sărbători, slujba de binecuvântare a Noului An, care se săvârșea în momentul trecerii dintre ani, va fi săvârșită anul acesta la parohii imediat după slujba Vecerniei cu Litie din seara zilei de 31 decembrie 2020, iar la mănăstirile și schiturile din eparhie, după slujba de priveghere din ajunul Anului Nou.

Dumnezeu să binecuvinteze cununa noului an 2021 și să reverse peste noi Harul și darurile Sale cele bogate, întru mulți și fericiți ani!”, transmite Arhiepiscopia Timișoarei.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

13 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

13 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

14 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

14 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

15 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

17 ore ago