În acest moment, pe șantierul drumului județean care face legătura între Centura Timișoara și Aeroport se lucrează la relocarea utilităților. Respectiva șosea va fi extinsă la patru benzi, pentru a asigura un acces mai facil spre principala poartă aeriană din vestul României.
Cristian Moș, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, administratorul drumului, s-a aflat pe teren, pentru a vedea cum decurg lucrările. El a purtat discuții cu reprezentanții societății de distribuție a gazelor naturale.
”Dacă ați avut drum în ultima perioadă spre aeroport probabil ați remarcat că se lucrează la extinderea la patru benzi a acestui drum județean. Pentru că Direcția Tehnică face parte din portofoliul meu în acest mandat, astăzi am decis să merg pe teren și să particip la o ședință de lucru pe acest șantier. Alături de aparatul executiv al CJT am stat de vorbă atât cu dirigintele de șantier, cât și cu reprezentanții DISTRIGAZ, urmând ca mâine să am o întâlnire și cu reprezentanții ENEL”, a anunțat Moș.
Zilele acestea se lucrează la relocarea utilităților, care este în mare parte realizată, așa că cel mai probabil termenul contractual de predare-primire o să fie respectat.
”Sunt încrezător că lucrarea de extindere la patru benzi a drumului va fi gata anul acesta – lucru pe care timișenii cu siguranță îl așteptau de foarte mult timp. Vă voi ține la curent cu toate etapele execuției acestui tronson atât de necesar și important”, a anunțat Cristian Moș.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…
Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…