Invatamant

Peste 3.000 de elevi au participat la cursurile de pregătire pentru bacalaureat, oferite de UVT

Peste 3.000 de elevi din ultimul an de liceu au folosit cursurile suplimentare de pregătire pentru examenul de bacalaureat, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara (UVT). Sesiunile de pregătire pentru toate disciplinele totalizează peste 5000 de participanți.

Programul de pregătire a debutat în data de 16 ianuarie 2021, cu cursuri de Limba și literatura română; Matematică și Istorie; Biologie, Chimie, Economie, Fizică, Geografie și Informatică.

În următoarele săptămâni, lista disciplinelor incluse în programul de pregătire va fi completată și cu Filosofie, Logică, Comunicare și Argumentare, Psihologie și Sociologie.

Orarul programului de pregătire va rămâne același pentru fiecare dintre zilele de pregătire de sâmbăta, care vor urma, fiind stabilit în așa fel încât să le permită elevilor participarea la activitățile de pregătire pentru toate cele trei discipline la care urmează să susțină proba scrisă în cadrul examenului de bacalaureat.

Deși organizarea acestor activități reprezintă deja o tradiție pe care UVT o desfășoară anual, derularea online a acestora, în acest an, ne permite să venim în sprijinul elevilor din întreaga țară. Acest aspect a fost cu adevărat apreciat de elevi, care au ajuns să se cifreze la peste 6500 de participanți înscriși, din toate județele țării. De asemenea, feedback-ul primit de la elevii participanți la prima sesiune de pregătire ne confirmă nevoia desfășurării unor astfel de activități de sprijin, aceștia fiind încântați de conținutul programului propus.

Întâlnirea de sâmbătă, 16 ianuarie, a fost doar prima dintr-o serie de 19 întâlniri pe care UVT le organizează, programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat continuând până la jumătatea lunii iunie 2021. Vestea bună, pentru elevii care nu au reușit până în acest moment să se înscrie pentru a participa la sesiunile didactice, este că se pot înscrie în continuare, prin completarea unui formular.

Organizarea acestor activități presupune, pe lângă desfășurarea efectivă a sesiunilor de pregătire prin videoconferință live, și crearea unui „spațiu” virtual unde elevii pot accesa permanent toate materialele transmise de cadrele didactice (sub forma cursurilor pe platforma Google Classroom), asigurându-ne astfel că și elevii care se vor înscrie pe parcurs vor putea beneficia de toate informațiile prezentate anterior.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

2025, anul războiului PSD cu România. Până în ultimele sale zile

Chiar şi ultimele zile din 2025 au fost extrem de elocvente pentru tot ce s-a…

O oră ago

A fost semnat contractul de execuție pentru celula 3 de la Ghizela. Lucrările încep în curând

Consiliul Județean Timiș a semnat de curând contractul de execuție pentru amenajarea celei de a…

13 ore ago

Veniți de Revelion în Piața Operei. Veți avea parte de un spectacol pe cinste

Toți timișorenii sunt așteptați să sărbătorească miercuri, 31 decembrie 2025, începând cu ora 22:00, Revelionul…

14 ore ago

Dominic Fritz, după noul blocaj de la CCR: “E mai evident ca niciodată că este o urgență reală reforma Curții Constituționale”

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a afirmat că noua amânare a deciziei Curţii Constituţionale privind reforma…

14 ore ago

S-au ridicat restricțiile sanitare veterinare impuse la Gottlob, ca urmare a stingerii focarului de pestă porcină africană

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat că de luni, 29 decembrie…

14 ore ago