Invatamant

Universitatea Politehnica Timișoara devine partener într-un proiect de sprijin a persoanelor cu deficiențe de vedere

Universitatea Politehnica Timișoara va participa la un proiect în cadrul programului Erasmus+ KA203, care are ca obiectiv principal certificarea academică a calificării de validator materiale în format „ușor de citit” (easy-to-read validator) în rândul persoanelor cu dizabilități intelectuale. Proiectul Train2Validate se va desfășura pe durata a trei ani și va fi implementat de un consorțiu format din 7 parteneri din 5 țări membre ale Uniunii Europene. Proiectul este realizat sub coordonarea ONG-ului spaniol Plena Inclusión Madrid.

Scopul acestuia este de a crea un profil profesional al validatorului de materiale în format „ușor de citit” care să contribuie la incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități intelectuale prin facilitarea accesului la educație formală și creșterea angajabilității.

Proiectul Train2Validate a fost selectat în programul Erasmus+ KA203 datorită contribuției sale crescute la reducerea inegalității de șanse în ceea ce privește accesul

la educație formală prin promovarea de practici sociale inovative. Proiectul își propune să dezvolte un profil profesional al validatorului și al facilitatorului de materiale în format „ușor de citit” precum și să dezvolte resurse educaționale dedicate validării și îmbunătățirii materialelor în format „ușor de citit”.

Plena Inclusión Madrid, un ONG din Spania care promovează creșterea calității vieții persoanelor cu dizabilități intelectuale sau de dezvoltare, coordonează acest proiect în care mai participă 6 parteneri din 5 țări membre UE: universitățile Internationale Hochschule SDI München (Germania), Scuola Superiore per Mediatori Linguistici Pisa (Italia) și Politehnica Timișoara (România), care oferă programe de studii în domeniul traducerii și interpretării, ONG-ul Zavod RISA (Slovenia), militant pentru drepturile persoanelor cu dizabilități intelectuale, ONG-ul Fundația Professional (Romania), promotor al învățării pe tot parcursul vieții și al incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități, și Asociația Europeană de Calificare și Certificare ECQA (Austria), care oferă certificare profesională internațională.

Prin activitățile desfășurate, partenerii de proiect își propun să genereze rezultate durabile, cu impact ridicat, care vor fi prezentate periodic, în cadrul a 5 evenimente de diseminare organizate în fiecare țară participantă.

Pe scurt, prin proiectul Train2Validate se urmărește recunoașterea calificărilor de validator și de facilitator pentru materialele „ușor de citit”, precum și crearea unui curriculum coerent și unitar pentru această nouă specializare, certificat la nivel european.

Echipa de cercetare a Universității Politehnica Timișoara este coordonată de Daniel Dejica-Carțiș și este alcătuită din Simona Șimon, Marcela Fărcașiu și Annamaria Kilieny, din cadrul Departamentului de Comunicare și Limbi Străine, Facultatea de Științe ale Comunicării.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Autodetonare. Când Alin Popoviciu admite irelevanţa PNL Timiş

“Noi ne pregătim pentru ce este mai rău şi anume să candidăm singuri în 2028”.…

2 ore ago

Arta imersivă revine în Iulius Town: MINA deschide pe 3 aprilie un spațiu permanent dedicat experiențelor cultural digitale

Timișoara își consolidează statutul de hub cultural regional prin găzduirea celui mai nou centru de…

3 ore ago

Astăzi are loc echinocțiul de primăvară, ziua este egală cu noaptea

Echinocțiul de primăvară marchează începutul primăverii astronomice în emisfera nordică. În 2026, acesta are loc…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 20 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

14 ore ago

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” (USVT) contribuie la monitorizarea poluării aerului în regiunea transfrontalieră Banat prin achiziția de echipamente moderne

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din România implementează proiectului transfrontalier RORS00090 AirMON, o…

16 ore ago