60.000 de doze de vaccin Johnson & Johnson vor ajunge în România joi, 15 aprilie, mai repede decât era prevăzut, a declarat Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
Baciu spune că vaccinul Johnson & Johnson, care se administrează într-o singură doză, va fi folosit cu precădere în cabinetele medicilor de familie, precum şi în centrele mobile de vaccinare.
Centrele mobile sunt organziate în containere care vor merge în localităţi unde nu există medici de familie sau dispensare şi care au o capacitate de până la 96 de persoane vaccinate pe zi.
Centrele de vaccinare care folosesc vaccinul Astra Zeneca vor trece pe doze produse de alte companii, pe măsură ce acestea vor veni, a precizat în context secretarul de stat, în condiţiile în care în jur de 300.000 de români au renunţat la programările cu AstraZeneca.
Baciu a spus că România are un stoc de circa 700.000 de doze de vaccin Astra Zeneca.
Agenţia Europeană pentru Medicamente a anunţat că vaccinul AstraZeneca se leagă de apariţia, în cazuri rare, a unor cheaguri de sânge neobişnuite. EMA le recomandă celor vaccinaţi să rămână vigilenţi timp de două săptămâni, adăugând că au fost analizate 86 de cazuri de tromboză venoasă.
Mai multe state au oprit, temporar, vaccinarea cu AstraZeneca în condiţiile raportărilor despre apariţia trombozelor.
Sursa: zf.ro
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…
COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…