Alin Nica, acest Joe Biden al fotbalului timișorean

Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, chiar vrea să pornească treaba pentru ca un nou stadion să se ridice grandios pe locul vechii arene ”Dan Păltinișanu”. N-am nicio îndoială că omul este bine intenționat, că momentan i s-au aliniat astrele politice în ideea mișcării lucrurilor la București pentru o finanțare cât mai rapidă a investiției alimentate de la bugetul central, dar – sigur că da! – cred că este pe dinafara fenomenului fotbalistic.

Dacă spunea că sportivul Dan Păltinișanu a jucat baschet, nu fotbal, încurcând băietul cu „Tata Mare”, dacă-l confunda pe crăișorul Avram Iancu cu Marian Iancu ca fondator al ultimei echipe europene a Politehnicii Timișoara, tot n-am fi zis cu atâta convingere că Alin Nica nu le are deloc cu fenomenul, ca și după povestea asta cu modificarea proiectului stadionului de la unul fără pistă la unul cu pistă de atletism.

Să-i spună mister Dan Alexa, cu care se mai vede din când în când. Băieții și fetele ce umpleau cândva Peluza Sud a stadionului ”Dan Păltinișanu” (și-or mai vrea s-o umple)

poate că n-au mari pretenții în legătură cu echipa. Pe unii nici nu-i interesează dacă Poli joacă în a treia, a doua sau prima ligă a fotbalului românesc. Alții nici nu știu cât e scorul dacă-i întrebi în minutul 80. Nu se uită la meci, pentru că sunt atenți la orchestrarea spectacolului, habar n-au cine joacă la „închidere” sau cine a ieșit prost la ofsaid la golul adversarilor. Un lucru știu și-l așteaptă de o viață: stadionul fără pistă la care Alin Nica tocmai a renunțat.

Și a renunțat probabil cu sentimentul că face un lucru bun, după o întâlnire cu președintele federației de atletism. Adică punem ceva în plus, o pistă de atletism, de ce să nu fie surpriza una foarte plăcută pentru contribuabilii timișoreni? Dacă se întâlnea cu vreun șef de la baschet, poate punea panouri și coșuri, fără să se gândească că pentru o galerie spectacolul ce-l închină fotbalului e mai important decât fotbalul în sine.

Iar spectacolul e cu atât mai efervestecnt cu cât e mai aproape de gazon, de echipă, cu cât volumul scandărilor e mai insuportabil pentru echipa adversă, mai stresant pentru portarul oaspete ce își petrece măcar 45 de minute sub scandările, petardele sau scuipații celor din spate. Dacă-și petrecea mai mult timp prin Anglia, nu la Dudești, Alin Nica ar fi văzut cum spectatorul din primul rând pune mâna pe umărul jucătorului ce execută cu elan o aruncare de la margine, îmbărbătându-l. Pentru acest vis de-o viață al microbistului, pista de atletism este moartea pasiunii.

Alin Nica mai are prin filială oameni cu microbul ăsta în sânge. Să mai povestească la o cafea savurată în Piața Unirii despre cum acest stadion are ca principali beneficiary echipa ce vreodată va mai juca fotbal la nivel mare, sper, și o galerie cu statut patronal, în particular, cazul Politehnicii. Stadionul acesta a avut multe denumiri. Numele „1 Mai” i l-au dat comuniștii după ridicarea cu salahori arădeni, dar celelalte au venit din sufletul suporterilor. ”Dan Păltinișanu”, ”Monumental” sau, simplu, „Acasă”.

O dată pe an vor fi mulți oameni pentru vreun concert cu Lepa Brena, fie-i pensia lungă!, poate vor mai cânta acolo și credincioșii neoprotestanți, pacea fie cu ei!, iar prin naivitatea lui Alin Nica, odată la două decenii, zeci de timișoreni, poate o sută, vor urmări finala de 400 metri-garduri, feminin. Și atâta. După care, weekend de weekend, arena se va întoarce tot la ăia de vor vedea pista de atletism ceva mai oribil decât șanțul de apă plin cu crocodili ce-nconjoară un castel în mitologia medievală.

Altfel, discuția e bună să nu ne plictisim după atâta pandemie. Unii vor zice că stadionul ăla nou, mare și frumos nu va fi gata prea repede, iar dacă va fi vreodată gata, să zicem mersi, că o fi cu pistă, că o fi fără pistă. Poate fi adevărat, dar discuția iscată absolute aiurea de președintele administrației județene nu asta ne spune, să avem pretenții sau nu, dacă e bine într-un fel sau altul, ci că Alin Nica s-a împiedicat ca moșu’ Biden pe scara avionului, tocmai când și-a arogat rolul de prieten al alegătorilor cu alb-violetul în sânge, nu ca „neamțu’ ăla”.