Politica

Flavius Cioca răspunde acuzelor lui Vlad Voiculescu

Şeful DSP Timiş, Flavius Cioca, demontează, bucată cu bucată, acuzele pe care le-a formulat la adresa sa fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu. Printre altele, acesta a sugerat că şeful DSP Timiş a fost evaluat de minister şi urma să fie demis.

Vlad Voiculescu a afirmat că doar revocarea sa din funcţie i-a salvat postul lui Flavius Cioca. Mai mult, fostul ministru a afirmat că şeful DSP Timiş a carantinat localităţi în funcţie de culoarea politică a primarilor.

Prezentăm integral replica lui Cioca:

“De la o persoană despre care credeam că-mi împărtășeste cultura organizațională, sper încă neatinsă de morbul funcționarismului si politicianismului, nu mă asteptam la acuzații neîntemeiate. Mai ales că nu am apucat vreodată să avem măcar o discuție telefonică, chiar dacă eu am încercat.

Mă văd obligat să subliniez câteva aspecte ce țin de activitatea DSP Timis și a mea personală, în urma celor afirmate recent de către fostul Ministru al Sanatații.

  1. Nu are nicio legatura culoarea politică a primarilor cu decizia carantinării.

Localitățile pe care DSU, după votul CJSU, cu avizul INSP, le-a introdus in carantină la propunerea DSP Timis, in anii 2020-2021 sunt următoarele:

-municipiile Timișoara (primar USR) si Lugoj (primar PNL).

-orasele Făget, prima localitate carantinată in Romania conform legii 136/2020(primar PNL), Ciacova (primar PNL) si Sânnicolau Mare (primar PNL).

-comunele Fibiș (primar PNL), Dumbrăvița (primar USR), Becicherecu Mic (primar PSD), Dudeștii Noi (primar PNL), Ghiroda (primar PNL), Giroc (primar PSD), Moșnița Nouă (primar PNL), Pesac (primar PSD), Nițchidorf (primar PSD), Șag (primar PSD), Șandra (primar PNL), Dudeștii Vechi (primar PNL), Otelec (primar Pro Romania) si Biled (primar PNL).

Sumarizând, 11 localitati cu primari PNL, 5 primari PSD, 2 USR si unul de la Pro România.

  1. Evaluarea performanţelor individuale ale funcţionarilor publici se efectuează conform Ordonanței de Urgență 57/2019, unde la art. 14 detaliază: „Evaluarea anuală a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici se realizează pentru un an calendaristic, în perioada cuprinsă între 1 ianuarie-31 martie din anul următor perioadei evaluate, pentru toţi funcţionarii publici care au desfăşurat efectiv activitate minimum 6 luni în anul calendaristic pentru care se realizează evaluarea”. Intrucât nu am activat 6 luni nici în funcția de Director Executiv Adjunct Sănătate Publică(13.04.2020-31.08.2020), nici în cea de Director Executiv(1.09.2020-31.12.2020) nu am depus raport de activitate si nu am beneficiat de evaluare. Daca această evaluarea a fost efectuată de către responsabili ai MS, nu mi-a fost adusă la cunostință, conform prevederilor legale. Dar dacă dl. Ministru iși dorea un alt Director Executiv la DSP Timiș, trebuia doar să il desemneze prin Ordin de Ministru, deoarece eu sunt numit interimar.
  2. Județul Timiș este recunoscut ca județul cu cea mai extinsă testare COVID19 din țară.
  3. Raportat la populație, avem în ultimele săptămâni cea mai mare rată de vaccinare din România, cu un număr de 92 fluxuri vaccinare funcționale, in 33 Centre de Vaccinare.
  4. Majoritatea anchetelor epidemiologice ale DSP Timiș se desfășoară cu celeritate, situația fiind identică și pentru „cazurile nealocate”.

E imperios necesar de spus că toate acestea au in spate un efort uriaș, zilnic, al unui colectiv care nu e perfect dar care se străduie constant.

Pe mai departe, voi rămâne la fel de dedicat si concentrat asupra muncii mele, incercând zilnic să fac tot ceea ce ține de mine ca sa protejez sănătatea cetățenilor județului Timiș.

Iar domnului Ministru, așa cum a spus public dumnealui că îsi dorește, îi doresc odihnă plăcută.”

 

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Simonis și Fritz s-au pus de acord. PNL pare să fi fost de acord

Așa cum debanat.ro a relatat deja, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și liderul PSD Timiș, Alfred…

O oră ago

CSM Lugoj a terminat anul 2024 în forţă, cu o victorie categorică

Etapa a 16-a din liga de elită de volei feminin a debutat pe malul Timişului…

2 ore ago

A furat dintr-o maşină parcată în Brestovăţ! Unde l-au prins poliţiştii

La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul…

4 ore ago

ABA Banat investește 29 de milioane de lei în consolidarea și reprofilarea malurilor râului Timiș

Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…

6 ore ago

Geaba Bolojan! După un ostaş în fruntea ţării, PNL propune un şomer în fruntea ţării

La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…

6 ore ago

La Timișoara continuă modernizarea rețelei de termoficare a orașului

13 kilometri de rețele termice vor fi reabilitați, Primăria Timișoara semnând contractul de finanțare. Această…

6 ore ago