Social

Sute de amenzi pentru cei prinși fără mască în locuri publici și care au circulat fără motiv după ora 20

Continuă controalele autorităților timișene în locuri aglomerate precum magazine și mijloacele de transport.

Luni, peste 300 de polițiști, alături de jandarmi, pompieri, reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș și ai Direcției Sanitar-Veterinare au mers în control pentru a vedea dacă se respectă măsurile și interdicțiile impuse în vederea limitării răspândirii virusului SARS-COV-2.

De asemenea, polițiștii rutieri din Timișoara și Lugoj au acționat și în mijloacele de transport persoane pentru verificarea respectării măsurilor impuse în această perioadă.

Au fost verificate 87 de societăți comerciale, precum şi 72 de mijloace de transport persoane, dintre care 43 de mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate peste 2.000 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 300 de amenzi în valoare totală de 99.700 de lei. Dintre acestea, 259 de sancțiuni contravenționale în valoare de 73.800 de lei au fost aplicate pentru nepurtarea măștii. De asemenea, alte 40 de sancțiuni în valoare de 15.900 de lei au fost date pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație și o sancțiune aplicată unui operator economic pentru neefectuarea triajului epidemiologic.

 

 

 

 

 

 

 

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

3 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

8 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

11 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

11 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

12 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

12 ore ago