Politica

Congresul PNL, stabilit pentru 25 septembrie. Calendarul alegerilor interne

Conducerea PNL a stabilit data Congresului partidului pentru ziua de 25 septembrie. Calendarul alegerilor interne va începe cu data de 1 iunie, când demarează alegerile în organizaţiile locale. Alegerile la nivelul organizaţiilor judeţene se vor desfăşura în perioada 1 iulie – 10 august. Cele 45 de zile între 10 august şi 25 septembrie sunt dedicate campaniei interne.

Congresul Partidului Naţional Liberal, în cadrul căruia va fi aleasă o nouă conducere, va fi organizat pe 25 septembrie, a anunţat preşedintele formaţiuii, Ludovic Orban, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.

Înaintea congresului, liberalii vor organiza alegeri de la “firul ierbii”, calendarul începând cu data de 1 iunie.

“În perioada 1 iunie – 15 iulie vor avea loc adunările generale ale organizațiilor locale care vor alege conducerile locale. Între 1 iulie şi 10 august vor avea loc conferințele județene de alegeri. Între 10 august și 25 septembrie este prevăzută o perioadă de 45 de zile pentru campania pentru congres, adică echipele care candidează, candidații idividuali se duc în filalele județene după alegeri, urmând ca filialele județe să decidă pe cine sprijină. Am stabilit și propunerea pentru Consiliul Național. Vom asigura reprezentarea câte unui membru PNL din fiecare dintre cele 8 regiuni”, a declarat Orban.

De asemenea, Orban a propus ca la congres să participe 5.000 de delegați, aceștia urmând să voteze noua echipă de conducere a partidului. Despre campania internă, Orban a spus că se va supune regulilor din pandemie.

“Vom cere participanţilor la toate întrunirile să fie vaccinaţi sau să aibă testul făcut la zi”, a declarat Orban, menţionând că şi congresul va fi organizat în condiţiile epidemiologice de la data respectivă.

Până acum, doar Ludovic Orban și-a anunțat public candidatura pentru un nou mandat în fruntea PNL. Foarte probabil în cursa pentru şefia partidului se va înscrie însă şi premierul Florin Cîţu.

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Un sfert din lucrările la noul Centru Școlar pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu au fost realizate/VIDEO

Cu finanțare din PNRR, Consiliul Județean Timiș ridică la Giroc un nou sediu, modern, pentru…

O oră ago

Primăria Timișoara caută depanatori și specialiști pentru întreținerea rețelei de date și voce, pentru 1,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană caută o firmă de specialitate care să se ocupe de rețeaua de date…

2 ore ago

A bătut un copil de 15 ani pentru lanțul de la gât! Acum își așteaptă pedeapsa

Tâlhărie în a doua zi de Crăciun! Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au reținut un…

4 ore ago

Cum arată lucrul la tunelurile de pe Margina – Holdea. Secretar de stat la Ministerul Transporturilor, în vizită pe șantier/VIDEO

Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a vizitat șantierul tronsonului de autostradă dintre…

4 ore ago

Cum va fi vremea în ultimul weekend din 2025

După ce luna decembrie a fost mult mai caldă ca de obicei, cel puțin până…

6 ore ago

2025: anul în care improvizația s-a terminat

Lecții economice și politice dintr-un an ratat 2025 nu a fost anul crizelor spectaculoase. A…

8 ore ago