Politica

„Constant în cei 30 de ani, PSD a tratat Timişoara cu o anumită sfidare”. Interviu cu Alfred Simonis, preşedintele PSD Timiş

Indiscutabil, Alfred Simonis se numără printre tinerii politicieni din România care au avut cele mai mari ascensiuni în ultima perioadă. Aflat la al doilea mandat de deputat, Simonis conduce Grupul PSD din Camera Deputaţuilor, dar este şi preşedinte al PSD Timiş de la începutul anului trecut. Sau al Noului PSD Timiş, cum îi place să spună într-o încecare de desprindere de trecut. Despre încercarea de reformare a PSD Timiş, despre actuala administraţie a Timişului şi Timişoarei plus multe altele, în interviul de mai jos.

A trecut aproape un an şi jumătate din momentul în care aţi fost ales preşedinte al PSD Timiş. Sau cum vă place să spuneţi New PSD. S-au schimbat lucrurile în filială de atunci?

Nu că-mi place mie să spun New PSD, dar chiar aşa este. Suntem o generaţie nouă la conducerea filialei. Asta nu înseamnă că am îndepărtat oamenii cu experienţă. I-am îndepărtat pe cei cu probleme de imagine şi alte tipuri de probleme. Am impus criterii de integritate foarte clare, am fost poate prima filială PSD din ţară care am început chestiunea asta şi, între timp, tot partidul a achiesat la acest demers. Astfel că la ultimele alegeri PSD n-a avut niciun om cu probleme penale pe liste. Noi, în Timiş am fost primii care am început. Iată, nu că mie îmi place să spun de New PSD, dar aşa este. Suntem oameni noi, nu neapărat noi în politică, dar oameni tineri, oameni cu o altă abordare publică, înţelegând că societatea doreşte altceva de la omul politic, faţă de ce livram noi ca partid sau uneori mai livrăm şi acum.

Nu vă îndepărtează de electoratul tradiţional această nouă abordare?

Nu, este o temă falsă. Cred că răspunsul are două părţi. Primul, cred că datoria unui om politic este să-şi aducă electoratul după el, într-o direcţie corectă. Adică, între a merge într-o direcţie greşită doar cu scopul de-a aduce voturi şi a merge pe cea corectă şi a încerca să conştientizăm electoratul că acela este drumul cel bun, evident că aleg varianta a doua. Pe de altă parte, nu cred că electoratul PSD este acela care îşi doreşte să fie oameni cu probleme penale pe liste sau care îşi doreşte să aibă oameni cu probleme de integritate. Nu cred asta, deşi s-a vândut foarte mult această temă.

Puteţi puncta două, trei chestiuni care fac diferenţa dintre New PSD şi fostul PSD Timiş?

O parte deja le-am expus, criterii de integritate, comportament public absolut rezonabil. Nu vom accepta şi nu acceptăm niciun fel de derapaje din partea unor membri ai PSD Timiş la adresa adversarilor, dar mai ales a electoratului. Dezbaterile în spaţiul public sunt civilizate, am trecut prin două campanii grele şi nu aţi văzut excese. Prin urmare, aş spune că întreaga filosofie de abordare a societăţii a fost schimbată în Noul PSD. Şi nu mă refer doar la ultimul an de zile şi la această echipă, ci la ultimii ani, în care PSD a avut o atitudine spălată

 „Nu am văzut nicio idee inovatoare, măreaţă  nici la primarul Fritz, nici la Alin Nica.”

Există percepţia că nu prea faceţi opoziţie la nivel local, asistând doar la modul în care cei din PNL şi USR îşi împart pumni între ei.

Să le luăm pe rând. Totuşi, trebuie să admitem faptul că USR a câştigat Primăria Timişoara, iar PNL preşedinţia Consiliului Judeţean. Fără să ne dorim asta şi considerând că PSD a avut candidaţi mai buni. Eu nu mă număr, apropos de noua viziune şi de noua abordare publică, nu mă număr printre cei care cred că după ce au trecut alegerile, de-a doua zi trebuie să-l toci pe cel care a câştigat. Trebuie să-i dai şansa să facă ceea ce a promis în campania electorală, iar atuci când critici să o faci pe merit. A trecut foarte puţin timp de la alegerile locale, mai aşteptăm ca cei doi care au câştigat să-şi demareze proiectele, să-şi pună în practică ideile. Am criticat atunci când a fost cazul să criticăm. De exemplu cel mai vehement am fost atunci când cei doi, Alin Nica şi Dominic Fritz, nu s-au înţeles să numească viceprimarii şi vicepreşedinţii Consiliului Judeţean, deşi aveau 70% împreună. Când am avut ce critica, am criticat. Acum de dragul de-a spune că lucrurile sunt rele acolo unde nu sunt mi se pare că nu este cea mai constructivă abordare. De exemplu colegii mei din Consiliul Local şi Consiliul Judeţean au votat „pentru” atunci când proiectele propuse de primar sau de preşedintele CJT au fost spre binele comunităţii.

Cum catalogaţi administraţia Nica la judeţ? Este sub administraţia Dobra?

Nu se pot compara şase luni cu un mandat de patru ani, patru ani buni, spun eu, de administraţie Dobra. Chiar şi în aceste zile l-am văzut pe Alin Nica pe şantierele demarate de administraţia PSD şi trebuie să recunosc că dl. Nica are meritul de-a recunoaşte, atunci când merge pe şantierele începute în fosta administraţie, meritul fostului preşedinte. Şi la nivelul Timişoarei şi la nivelul Consiliului Judeţean se lucrează acum pe proiecte demarate de Nicolae Robu şi Călin Dobra. E greu aşadar să faci o comparaţie. Pe de altă parte, nu am văzut în aceste şase luni proiecte noi, care urmează să fie implementate peste trei sau patru ani. Nu am văzut nicio idee inovatoare, măreaţă, un proiect cu viziune nici la primarul Fritz, nici la Alin Nica.

Aceeaşi întrebare despre administraţia Fritz, în comparaţie cu cea a lui Robu

Aş răspunde mai amplu. Timişoara are marea neşansă, să nu spun blestem, să nu fi avut niciodată un primar conectat la factorii de decizie de la Bucureşti. Fiindcă, ne place sau nu, la Bucureşti se iau deciziile importante. Timişoara n-a avut nici primar cu viziune şi cu hotărâre. Nicolae Robu era un om foarte harnic, dar nu avea viziune. În comparaţie cu alte oraşe, şi nu-mi place mult să spun acest lucru fiindcă sunt timişorean şi patriot local, Timişoara s-a dezvoltat mai puţin. Timişoara a fost mult în faţa altor oraşe, dar acest decalaj s-a echilibrat. Şi asta fiindcă în alte oraşe au fost primari cu viziuni, primari care au înţeles că dezvoltarea unui oraş nu se face după mintea unui singur om, ci trebuie specialişti în diferite de domenii. Practica primarului care le ştie pe toate e apusă.

Totuşi Dominic Fritz pare să aibă contacte la Bucureşti, cred că a fost la ministere în şase luni de mai multe ori decât Robu în opt ani.

Eu zic că nici Fritz, nici Nica, nici Robu şi nici Ciuhandu nu au existat ca factor de decizie la Bucureşti. Că se duce dl Fritz e de apreciat. Dar nu se întâmplă nimic. Vorbe, declaraţii comune, dar atât. Nu vedem nimic bun. Sigur, poate e devreme. Spun însă că din păcate nu avem un primar cu viziune. E o diferenţă mare între primarul Dominic Fritz şi candidatul Dominic Fritz din campanie care era voluntar, volubil, discuta cu toată lumea, se consulta cu toţi. Astăzi selectează întrebările sau nu participă la evenimente de presă, nu dă exlicaţii atunci când nu-i convine ceva şi începe să semene tot mai mult cu foştii primari. Poate totuşi e prea devreme şi revin la întrebarea precedentă si spun că de aceea critica noastră nu este foarte vehementă. La urma urmei, ca timişoreni, cu toţii dorim să se întâmple ceva bun.

PSD este un partid de opoziţie şi în Timişoara şi în Timiş. Totuşi, unde găsiţi o mai mare deschidere, la judeţ sau la municipiu, vizavi de unele propuneri pe care le faceţi?

Surprinzător pentru mine a fost faptul că, în timp ce se discutau bugetele, aparatul primăriei şi chiar primarul au luat legătura cu consilierii PSD pentru a iniţia propuneri sau amendamente, amendamente care au şi trecut. Dincolo, deşi experienţa dlui Nica e una vastă politică şi mă aşteptam să fie mai abil, ne-a sfidat la maxim.

„Nicolae Robu nu şi-a spus ultimul cuvânt în politică”.

Tot timpul PSD a avut probleme cu candidaţii la Primăria Timişoara. Pregătiţi din timp un astfel de candidat sau mai aşteptaţi? Anul trecut aţi scos candidatul cu două-trei luni înainte de alegeri.

Sigur, există circumstanţe, am avut un candidat care a plecat. Un candidat pe care-l propusesem cu un an înainte. Cert este că de data aceasta vrem să avem candidaţi din timp. Chiar dacă nu doi. Pot fi trei sau patru, dintre care vom alege cei doi care vor candida la funcţiile de primar al Timişoarei şi de preşedinte al Consiliului Judeţean. Avem exemplul 2016, când Sorin Grindeanu a fost scos cu o lună înainte şi a câştigat. Nu e un succes garantat faptul că scoţi candidatul din timp.

Alegerile din 2016 la preşedinţia CJ  nu au fost uninominale.

Da, dar a contat candidatura lui Grindeanu, E important ca acel candidat pe care-l propui să fie cunoscut, să-l urmăreşti cu ceva timp înainte, să nu apară ca un miracol înainte de alegeri. Totuşi, cu trei înainte de alegeri e prea mult.

Apropos, există un zvon, potrivit căruia Robu va candida la primărie în 2024 ca independent susţinut de PSD. Comentezi?

Nu am auzit şi nici nu există posibilitatea ca PSD să nu aibă un candidat propriu la alegerile din 2024. Cred că va veni vremea în 2024 ca timişorenii să nu mai aleagă sintagme, sigle sau poveşti din trecut, de acum 30 de ani, pe care unii dintre noi, cei care conducem PSD în Timiş, nu le trăiam, poate nefiind nici născuţi atunci. Să nu mai votăm împotriva unui partid doar fiindcă la începutul anilor 90 a făcut erori în raport cu Timişoara, şi nu doar la începutul anilor 90. Constant în cei 30 de ani, sigur nu chiar în toţi aceşti ani, dar chiar şi când am fost la guvernare, PSD a tratat Timişoara cu o anumită sfidare, lucru pe care eu unul nu o să-l mai accept. Cu excepţia perioadei în care Sorin Grindeanu a fost premier. Şi astăzi se întâmplă anumite lucruri în Timiş, precum Centura Timişoarei, demararea proiectului Sălii Polivalente, fiindcă au fost începute cu mari eforturi, în perioada în care Grindeanu a fost prim ministru doar şase luni. Ce ar fi însemnat pentru Timişoara ca Sorin să fi rămas măcar încă un an premier? Un câştig imens. Şi azi avem centură fiindcă Sorin Grindeanu a forţat lucrurile în minister. Revenind la întrebare, nu e posibil ca PSD să nu aibă candidat la Primăria Timişoara şi, înţelegând erorile trecutului, înţelegând ce moştenim negativ ca timişoreni PSD-işti cred şi sper că vom putea convinge timişorenii să încerce o dată şi cu PSD. Fiindcă în 30 de ani de dreapta în Timişoara, putem admite că nu suntem acolo unde ne-am dori. Revenind însă la întrebare, vreau să spun şi faptul că Nicolae Robu nu şi-a spus ultimul cuvânt în politică.

„Înţeleg bagajul de probleme pe care l-am moştenit ca fiind PSD-ist în Timişoara”

Sunteţi adeptul alegerii primarilor într-unul sau două tururi de scrutin?

Complicat de spus, Popular ar trebui să spun două tururi. Însă dacă intrăm pe analize, vedem că statistic în turul II se prezintă la vot mai puţini oameni decât în turul I, fiindcă cei care au votat candidaţii de pe locurile 3,4 sau opt, nu mai merg la vot. Al doilea argument: 88% din localităţile din Timiş au fost câştigate cu peste 50% chiar în primul tur. Adică am organiza un tur II pentru 12% din localităţi. Şi aici în 88% din cazuri câştigă cel care s-a clasat pe primul loc în turul I. Al treilea argument ar fi tranzacţionarea voturilor între cele două tururi de scrutin. Vânzarea pe sub masă a voturilor pentru unele funcţii mă fac să fiu adeptul unui singur tur, dar aici trebuie o dezbatere. Şi, sigur, alegerea în două tururi pare mai democratică, cu toate voturile tranzacţionate.

Dar mai merge lumea la vot la comandă?

Alegeri nu sunt doar la Cluj şi Timişoara, ci şi în cele mai mici comune. Din păcate în acele localităţi mici se tranzacţionează voturile. Mai degrabă avem nevoie de o reformă administrativă coerentă prin care să se comaseze comunele, care să facă să nu mai existe comune de 150 de oameni.

Discutăm când s-au fărâmiţat comunele?

Evident, tocmai am spus că înţeleg bagajul de probleme pe care l-am moştenit ca fiind PSD-ist în Timişoara.

Vorbeaţi de un fost candidat la primărie care v-a părăsit înainte de alegeri. Îi veţi primi înapoi, mai ales că nu au intrat în parlament, pe cei de la Pro România care au plecat din PSD?

Răspunsul e mai amplu. În politică e mai puţin cu orgoliul şi mai mult cu pragmatismul. Dacă vorbim de o nouă abordare a noastră şi dacă vrem să înţelegem unde am greşit până acum, cred că trebuie să avem nişte principii. Unul din acestea este următorul: cei care fac traseism politic constant nu trebuie să-şi mai găsească locul în PSD.

Aţi fost de fapt primul care a spus că PSD Timiş nu mai primeşte traseişti…

Categoric şi susţin în continuare nevoia aceasta de-a nu tranzacţiona oameni, dacă tot am vorbit de tranzacţionat voturi. Sunt unii care se plimbă tot timpul spre partidul aflat la putere. Aţi spus că cei de la Pro România nu au intrat în parlament. Deci nu s-au dovedit a fi actori redutabili şi nici n-au avut în Timiş un scor mai mare decât la nivel naţional, astfel încât să spui că „săracii au fost extraordinari, dar i-a tras Ponta în jos”. Prin urmare răspunsul meu este categoric, cei care au plecat sunt bine plecaţi.

Sunt tatonări din partea lor?

Nu, dimpotrivă. Cei din Pro România se află într-un protocol de colaborare cu PNL. Este un protocol care a fost refuzat la nivel naţioal de Pro România, dar care există la nivelul judeţului Timiş. E clar, există o colaborare cu PNL. Ce favoruri primesc în schimb nu aş putea să spun.

 

 

 

 

 

 

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Emoţii mari pentru o familie din Lovrin, care de sărbători putea rămâne fără casă din cauza unui incendiu

Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui…

14 ore ago

Oprit în trafic înainte de a produce nenorociri! Beat „mort” şi fără permis, cu tupeu la volan

„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…

15 ore ago

Culmea prostiei? Să furi o maşină, să nu ai permis şi să mai faci şi accident

Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…

16 ore ago

CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care…

16 ore ago

Lista proiectelor de pe lista suplimentarelor e prea stufoasă. O consilieră locală de la AUR vrea limitarea acestei proceduri

Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali…

16 ore ago