Opinii

Digitalizarea la mișto

Pe vremea când viceprimarul Adrian Orza făcea ore suplimentare cu creionul chimic după ureche, pentru a face din municipalitatea timișoreană una dintre primele instituții digitalizate din România, auzeai tot felul de povești absurde din birocrație. Unele erau de-a dreptul anecdotice și duceau discuția în derizoriu prin acel dosar cu șine ce trebuie dus pentru orice banalitate la ghișeul mai mult sau mai puțin unic. Om de rând fiind, nu ai tot timpul confortul unei interacțiuni cu instituțiile statului prin firme de intermediere în contabilitate, firme de arhitectură sau case de avocați care să facă ele treaba în locul tău, pe căile deja cunoscute. Aceștia, profesioniștii, nu se vor plânge, căci nu se mai miră de nimic, dar noi, la primul contact cu statul ne trezim cu un par în cap.

Și tocmai pentru că ești cetățean contribuabil neconsiliat de profesioniștii în birocrație, din acest motiv mai și greșești. Greșești că nu te pricepi, poate nu înțelegi ce-ți cere funcționarul sau site-ul instituției, nu descurci înțelesurile unui text de lege locală sau pur și simplu ți-e groază să te întorci la doamna de la ghișeu că se uite acru la tine, cât de prost poți fi. Dacă n-ați construit ceva cât de mic cu o autorizație de la instituțiile statului, sigur n-o să înțelegeți cum se poate ca în baza de date urbană a primăriei să nu existe un imobil contruit, iar în baza fiscală să existe acel imobil, căci plătești de ani buni impozit pe el, nu doar pe teren, ci cu casa în regulă terminată cum scria la proiect.

Și nu vorbim acum de greșeala micului contribuabil, ci de incapacitatea unui sistem digitalizat de a sincroniza bazele de date. Toți care au de lucru cu „digitalizarea” instituțiilor statului se plâng că în aceeași instituție nu știe unul de altul dacă nu te plimbi tu cu hârtia să le arăți cum stă treaba. N-ați primit încă somație de la ANAF? Păcat. E distractiv. Repet, nu excludem greșeala ta din acest lanț, omul poate greși și când e cât de cât inițiat, iar dacă te gândești la un bătrân care nu a pus mâna niciodată pe un computer n-ar trebui să ne mirăm că există astfel de situații în care se complace statul.

Încep însă să bănuiesc că digitalizarea va încurca statul și că nici nu se va grăbi cineva să o facă prea repede. În primul rând aparatele funcționărești vor fi mai suple, iar asta înseamnă șomaj în zona unor oameni foarte pretențioși cu locurile lor de muncă. Plătești la ANAF de zece ani impozitul, conform declarației unice sau în baza altor forme de raportare care existau în acei ani. Ai virat din greșeală banul în alt cont al ANAF și te trezești acum somat că în câteva zile te execută statul că n-ai făcut plata în contul care trebuie. Dar statul are deja implementat spațiul virtual la ANAF. Intri cu user și parolă și vezi la obligații de plată că ai plătit mai mulți bani statului decât trebuia, dar cu toate acestea ești în pericol de executare.

Asta înseamnă digitalizare în instituțiile statului? Când tu funcționar ANAF interoghezi sistemul cu CNP-ul contribuabilului, iar când ai intrat în pagina pe care o vezi și tu acasă în spațiul virtual ce observi, că ANAF-ul nu poate muta un ban plătit de același CNP în contul care trebuie? Asta nu se poate sau asta nu se vrea? Întrebați un funcționar ANAF la modul amical ce poți face. Ți se zice ori să plătești „datoria” și apoi să depui cerere de restituire, dar toți râd și te anunță că bani de la stat nu mai vezi înapoi. Chiar așa, dacă statul încasează atât de prost, cum să-și estimeze veniturile pe baza cărora își conturează bugetul anual, dacă niște amărâți de contribuabili care nu știu în ce cont să bage banul își vor cere sumele înapoi peste câțiva ani?

De ce mai facem digitalizare atunci, dacă nu ne convine? Plăți în conturi greșite se întâmplă să faci și la societăți private. De pildă, după schimbarea contractului în piața concurențială la Enel am pățit să plătesc pe codul client vechi, folosind la roboțelul de la bancă o factură veche. Banii s-au dus în altă parte, dar de acasă, din fața calculatorului, am rezolvat apoi treaba în câteva minute. Banii au fost mutați de privat în contul care trebuie în câteva zile, fără să ieși din casă. Tehnic, acest lucru se poate și la stat. Sau se va putea nu peste mult timp, căci altfel nu vom putea numi digitalizare reforma despre care se vorbește acuma.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Oprit în trafic înainte de a produce nenorociri! Beat „mort” şi fără permis, cu tupeu la volan

„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…

28 de minute ago

Culmea prostiei? Să furi o maşină, să nu ai permis şi să mai faci şi accident

Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…

49 de minute ago

CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care…

O oră ago

Lista proiectelor de pe lista suplimentarelor e prea stufoasă. O consilieră locală de la AUR vrea limitarea acestei proceduri

Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali…

O oră ago

Vremea rece a scos la lucru utilajele de deszăpezire pe drumurile naționale și autostrăzile din vestul României/VIDEO

În cursul nopții, pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest s-a acționat și…

2 ore ago

Tineretul SCM Politehnica Timișoara, în cărți pentru calificarea în play-off

Echipa de tineret a clubului bănăţean a încheiat anul 2024 cu un turneu la Făgăraș.…

2 ore ago