Sport

Liga 4 revine marţi cu o finală pentru primul loc!

Liga 4 Timiş va continua cu 3 etape în 6 zile. Vor fi momente incendiare pentru stabilirea campioanei judeţene, 8 mai fiind data limită în care AJF poate comunica la FRF numele campioanei judeţene.

Aşadar, marţi de la ora 18, va avea loc runda cu numărul 7. Aceasta va aduce şi un adevărat derby al campionatului. Puţini erau cei care mizau pe un duel pentru primul loc între Pobeda Dudeştii Vechi şi CS Comloşu Mare (foto), dar iată că acest meci poate stabili campioana, cele două grupări demonstrând că merită să joace cu „titlul” pe masă.

Dacă „bulgarii” vor câştiga, vor deveni virtuali campioni, deoarece ei s-au impus în toate partidele de până acum şi nu vor mai avea astfel emoţii în ultimele două jocuri. Comloşu Mare este şi ea o mare revelaţie. A pierdut doar în prima etapă, cu Sânnicolau Mare, după care a învins patru partide la rând şi dacă se impune la Dudeştii Vechi, campionatul se va juca până în ultima etapă.

Un alt duel puternic se va disputa la Peciu, între echipa gazdă şi Unirea Sânnicolau Mare. Ambele echipe au condus Liga 4 Timiş şi doar câştigătoarea mai poate spera la o minune până la sfârşitul campionatului.

Tot în această rundă, la Buziaş, echipa locală va întâlni într-un joc interesant Universitatea de Vest, iar Dudeştii Noi va întâlni acasă Topolovăţu Mare.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Războiul suveraniştilor, faza pe excremente, şi legătura cu… măgarul lui Buridan

De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…

11 minute ago

AJF adună copiii Timișoarei în fața televizorului pentru meciul României cu Turcia

Prima acțiune a „noului AJF” are în centru copiii orașului. Astfel, joi, 26 martie, Sala…

27 de minute ago

Horticultura amenajează parcul din fața Spitalului de Copii: “Un loc mic, dar cu un impact mare”

Angajaţii Horticultura au demarat lucrările pentru amenajarea micului parc din Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 24 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 24.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

17 ore ago