SCM Poli handbal
Diferenţa de un eşalon este foarte mare în handbalul din România şi astfel se explică ecarturile mari în meciurile din Cupa României. Daca divizionara secundă CSU Poli a pierdut cu CSU Suceva 19-41, prim-divizionara SCM Poli a bătut CSU Piteşti cu 33-17.
A fost un meci lejer pentru alb-violeţi, la primul meci de la despărţirea forţată de antrenorul Vlad Caba. Cu Attila Horvath pe bancă, violeţii au condus de la început până la sfârşit. Poli s-a desprins repede la 7-1, iar la pauza mare avea 16-9.
În partea secundă. Piteştiul nu a dat semne de revenire, astfel Timişoara s-a dus la zece puncte, 22-12 şi nu s-a mai uitat înapoi.
Scor final 33-17 şi Poli va evolua peste două zile, tot la Bucureşti cu Buzăul pregătit de Pero Milosevic, care a condus Politehnica din postură de principal, aproape un cincinal.
Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…
O nouă premieră foarte interesantă în domeniul studiilor universitare. Pe 18 martie, o dată cu…
Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…
Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…
Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…
Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…