City-managerul Timișoarei luat la bani mărunți de consilierul liberal Lucian Căldăraru: Ați fost în Parcul Botanic? Mă ia o durere de stomac!

City managerul cu experiență bancară al Timișoarei a fost luat la întrebări de consilierul local liberal, Lucian Căldăraru. Acesta l-a ”interpelat pe Matei Creiveanu despre curățenia din oraș, mai bine spus lipsa acesteia.

Căldăraru a fost extrem de supărat din cauza lipsei de curățenie din oraș, mai ales din anumite parcuri.

Domnule administrator public, am rugămintea să vegheați asupra acestui oraș și să ne informați la ce măsuri se iau. Informați-l pe domnul primar că sunteți numit de dânsul. Așa intru la îndoială când văd că avem trei membri în Consiliul de Administrație de la RETIM care iau 3.500 de lei pe lună. Vreau să se implice toți, inclusiv aparatul de specialitate în rezolvarea problemelor Timișoarei”, a spus Lucian Căldăraru, în cadrul punctului destinat interpelărilor.

Mai precis, liberalul a cerut informații legate de Parcul Botanic, despre care l-a întrebat pe Creiveanu când l-a vizitat ultima dată.

”De dimineață între orele 6 și 7”, a răspuns prompt Creiveanu.

Iar Căldărarul a continuat chestionarea oficialului primăriei, beneficiind și de răsăunsul primit.

„Ați fost în Parcul Botanic, deci? Ați văzut ce se întâmplă acolo? Nu e în regulă, mai ales dacă mă prinde o durere de stomac… Este dezastru. A apărut o platformă de gunoi pe strada Onițiu. Domnule, ce se întâmplă cu societățile astea ale noastre: RETIM, celelalte trei? Ne facem treaba sau nu ne facem treaba acolo? Nu este în regulă și pe urmă vin unii și îl înjură poate pe bună dreptate pe primar. Pentru că domnul primar și domnii viceprimari au în total șase consilieri plus patru consilieri plus șefi de cabinet plus city-manager. Nu ajung! Păi ce facem domnilor, ne batem joc de oraș? Sau poate trebuie să lansăm o colectă de bani ca să luăm în custodie câte o jardinieră din aia din oraș pentru că n-o să meargă domnul Fritz acolo când avem Horticultura”, a mai decarat Lucian Căldăraru.

Apărarea city-managerului a venit din partea primarului Dominic Fritz.

„Munca domnului city-manager nu se poate despărți de munca aparatului. Are o funcție de conducere, nu se poate separa munca lui de cea a aparatului de specialitate. În domeniul curățeniei, bineînțeles că nu suntem mulțumiți și tocmai de aceea ne-am asumat această reorganizare în care am desființat Direcția de Mediu, care a făcut aceste contracte cu caiete de sarcini despre care avem dubii. Bineînțeles că și la Horticultura trebuie să urmeze niște schimbări în felul în care presetează serviciul. În ceea ce privește curățenia, de aceea ne-am asumat să facem din Biroul de Salubrizare un serviciu în care o să lucreze 14 oameni”, a fost răspunsul primarului.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Ovidiu Cuc este noul director al CS Timişul Şag

Începând de marţi, 24 februarie, fostul fotbalist al lui Poli Timişoara Ovidiu Cuc este noul…

3 ore ago

Transfer pe ultima sută! La Poli vine un… bănățean

Mijlocașul Damian Daniel Isac (25 ani) s-a alăturat Politehnicii, chiar în săptămâna în care se…

3 ore ago

Intențiile de dezvoltare pe terenul actualei parcări a CJT din centrul Timișoarei: Clădire cu sală de concerte, cafenea și galerie comercială

Pe terenul actualei parcări a Consiliului Județean Timiș, din centrul Timișoarei, se va ridica o…

4 ore ago

CJ Timiș ”rotește” și optimizează semnificativ banii alocați din împrumutul bancar de 258 de milioane pe care îl are la dispoziție

Consiliul Județean Timiș a aprobat ”rotirea” unor importante fonduri aflate la dispoziția instituției prin intermediul…

7 ore ago

Dominic Fritz răspunde diplomatic propunerii lansate de Simonis pentru preluarea de către județ a patru obiective din Timișoara

Propunerea lansată de Alfred Simonis, de a prelua de la Primăria Timișoara patru obiective din…

8 ore ago

Peste o sută de câini și pisici, disponibili pentru adopție în cadrul unui Super-Târg la Timişoara

Asociația Poli, împreună cu mai multe organizații de protecție a animalelor, organizează un Super-Târg de…

8 ore ago