Politica

“În gura lui, prieten al lui Nasleu și al interlopilor, cuvintele nulitate și lichea sună a laudă.” Reacţia intelectualilor la atacul grosolan al lui Nicolae Robu

Mai mulţi intelectuali timişoreni, şi nu numai, s-au solidarizat cu universitarii Marcel Tolcea, Daniel Vighi şi Vasile Popovici, care au fost atacaţi la modul grobian de fostul primar, Nicolae Robu. Singurul dintre cei atacaţi de Robu care a reacţionat, Vasile Popovici, afirmă că de la un prieten al interlopilor jignirile lui Robu aduc mai mult a laudă.

Fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, a produs un atac delirant la adresa universitarilor Marcel Tolcea, Daniel Vighi şi Vasile Popovici, pe care i-a descris drept “nulităţi şi “lichele ahtiate după ani”.

Mircea Mihăieş, scriitor, critic literar, profesor universitar, redactor şef revista Orizont: “Protestez cu vehemență împotriva calificativelor infamante ale fostului primar al Timișoarei, Nicolae Robu, la adresa a trei eminenți scriitori și profesori universitari din Timișoara, Vasile Popovici, Marcel Tolcea și Daniel Vighi. Într-un acces de furie necontrolat, dl. Robu îi descrie drept „nulități” și „persoane ahtiate după bani”. E intolerabil ca diferențele de viziune politică să ducă la o asemenea orbire, iar calitățile evidente ale celor menționați, recunoscute de o țară întreagă, să fie terfelite într-o astfel de manieră.”

Adriana Babeţi, scriitor, critic literar, profesor universitar: “Colegii și prietenii mei de o viață – Vasile Popovici, Marcel Tolcea, Daniel Vighi – sunt trei intelectuali de marcă ai României, trei scriitori reputați, trei profesori universitari care se bucură de prestigiu. Și, dincolo de toate aceste calități recunoscute în țară și străinătate, ei sunt trei din cele mai vii, mai eficiente prezențe ale spiritului civic timișorean. Protestez, domnule Nicolae Robu, împotriva modului difamatoriu, total nedrept și inacceptabil, în care v-ați referit public la ei.”

Cristian Preda, politolog, decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii  Bucureşti: “Sunt indignat de felul în care penelistul Robu, fostul primar al Timișoarei, vorbește despre trei intelectuali – Vasile Popovici, Daniel Vighi şi Marcel Tolcea – care nu-i împărtășesc vederile politice. Prăpastia căscată între lumea partidelor și cea intelectuală e tot mai adâncă. Oare Cîțu și Orban au ceva de zis despre descrierea unor distinși profesori ca “nulități” întrucât nu te susțin?”

Corneliu N. Vaida, primul purtător de cuvânt al Revoluţiei de la Timişoara:  “Citesc cu stupefacție atât pe pagina fostului primar, dar și în presa zilei, delirul furibund și ofensator al ex-edil(i)ului la adresa unor intelectuali ca Marcel Tolcea, Daniel Vighi si Bazil Popovici: ” ……… Noi avem în Timișoara oameni de cultură, în același timp / sau manageri culturali excepționali, exponențiali pt actul cultural național, precum Ștefan Popa Popa’s, Cristian Rudic, Ada Hausvater, Balazs Attila, Ioan Gârboni, Mircea Mihăeș, Adriana Babeți, Silviu Oravitzan -și lista nu e închisă!-! EI trebuie promovați, valorificați! În niciun caz, nulitățile Vasile Popovici, Marcel Tolcea, Daniel Vighi, lichele ahtiate după bani și-atât! ……..” Halal limbaj de Ing., Dr. ŞI, Dhc, Prof. univ. – cum semna el documentele Mă așteptam la luări de poziția din partea intelectualității urbei, însă până acum, am observat doar protestul lui Mircea Mihăeș…”

 Dintre cei trei uniersitari atacaţi de Robu, singurul care a reacţionat a fost Vasile Popovici:

“Insultele omenilor vrednici de dispreț, gen Vadim Tudor, nu m-au atins și nu mă ating. Am avut parte de ele din plin și le-am considerat mereu complimente indirecte. Azi bietul Nicolae Robu ne tratează, pe Marcel Tolcea, pe Daniel Vighi și pe mine, drept „nulități”, „lichele” și „ahtiați după bani”. În gura lui, prieten al lui Nasleu și al interlopilor, cuvintele nulitate și lichea sună a laudă. Pe mine unul m-ar fi jignit peste măsură să aud de bine. Ideea însă că aș fi „ahtiat după bani” mi se pare totuși ciudată. Am mai auzit-o în presa aservită. În viața mea nu am CERUT și nu am LUAT un leu de la nimeni în afara salariului pentru care am muncit până am căzut din picioare. Nu am prezentat niciodată un singur proiect spre finanțare publică, nu am de gând să prezint și nu am vizat niciodată poziții obținute fără concurs sau fără argumentele profesionale. „Ahtiat după bani”? Când, unde, cum în viața asta de când mă știu?! O spun nu pentru a corecta ce spune un biet rătăcit, ci pentru informarea celor care nu mă cunosc deloc.”

 

 

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”

Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care…

38 de minute ago

Moment istoric: UPT a cumpărat Casa Muhle pe care o va transforma într-o clădire importantă pentru oraș

Universitatea Politehnica Timișoara a cumpărat Casa Mühle, o clădire de o importantă valoare emoțională și…

O oră ago

Sâmbătă puteţi descoperi “Timișoara interbelică” într-un nou tur ghidat

Sâmbătă, de la ora 14.00, va avea loc un nou tur din seria “Descoperă-ți orașul!”,…

2 ore ago

Bazele de deszăpezire din Timiș au în stoc material antiderapant necesar pe vreme de iarnă

Bazele de deszăpezire aparținând Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara și cele ale Consiliului Județean…

2 ore ago

Alfred Simonis propune din nou unirea Spitalului Județean cu Spitalul Municipal Timișoara în cadrul unui consorțiu

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, aduce din nou în prim plan ”unirea” Spitalului Județean…

2 ore ago

Dumbrăvița merge la Voluntari în ultima deplasare din 2025

CSC Dumbrăvița dispută la finalul acestei săptămâni, ultimul joc oficial din deplasare din acest an…

2 ore ago