Administratie

Primăria Timișoara vrea să ”permanentizeze digital relația cetățean-primărie”, cu ajutorul voluntarilor cu contract pe minim șase luni

Primăria Timișoara vrea să prezinte populației informațiile legate de activitatea desfășurată prin intermediul dezvoltării aplicațiilor deja realizate la nivel de concept. Iar pentru aceasta apelează la voluntari… cu contract de două ore pe zi. Nu se ştie cu cât va fi remunerat voluntariatul.

Se caută voluntari care să facă treabă pentru primărie, ei vor ”permanentiza digital relația cetățean-primărie”. Municipalitatea timișoreană caută IT-ști care să presteze pentru instituție și care să ducă la alt nivel câteva dintre modulele nou create pe portalul primariatm.ro. E drept, aceștia nu vor fi chiar voluntari, ei vor avea contract pe șase luni, care se va prelungi automat pe încă șase luni, și care prevede ca persoana să lucreze zilnic două ore la site-ul primăriei.

”Lansăm un apel către IT-iștii din Timișoara de a ajuta în calitate de voluntari în administrația locală timișoreană. Lucrăm de curând la conceptul câtorva soluții de IT pentru informarea cetățenilor și pentru o relație cat mai transparenta cu ei: covid19.primariatm.ro, transparenta.primariatm.ro, buget.primariatm.ro, data.primariatm.ro. Aceste concepte trebuie permanentizate operațional și trebuie conectate funcțional în concepte care sa permanentizeze digital relația cetățean-primărie și să o realizeze într-un mod cât mai intuitiv. Pentru aceasta avem nevoie de voluntari care să ne ajute sa construim și conectăm astfel de soluții”, transmite Primăria Timișoara, în anunțul său de căutare de voluntari cu contract.

Voluntarul trebuie să fie absolvent de bacalaureat, cu experiență de lucru minim 3 ani cu aplicații și sisteme informatice, experiență cu sisteme care comunica prin API, experiență de prototipare și implementare sisteme complexe, desigur și abilități bune de comunicare și lucru în echipă (la distanță).

Primăria mai anunță că ”avem roluri disponibile pentru următoarele tipuri de proiecte: Sistem prototip de relaționare cu cetățeanul. Se dorește implementarea unui prototip, care să regândească interfața între cetățeni și PMT”.

Pe această platforma, cetățenii vor putea depune si gestiona solicitările lor, care se trimit automat la o platforma low-code / no-code care facilitează întreaga “viață” a solicitărilor, prin diversele departamente din primărie. Trebuie evaluate diverse soluții low-code / no-code, investigată posibila lor conectare cu sistemele actuale ale PMT.

Este nevoie si de evaluarea sistemelor de licențiere, pentru a găsi o soluție bună ”dpdv al costurilor” (n.r. din punct de vedere al costurilor, formula folosită aparține celor care au scris-o).

Conform anunțului, perioada de derulare a activității de ”voluntariat”, este de 6 (șase) luni, ca perioadă de probă, cu începere de la data semnării contractului de voluntariat de către ambele părți, la expirarea celor 6 luni de probă, contractul se prelungește automat cu 6 luni, însă doar în cazul în care niciuna dintre părți nu anunță în scris, în condițiile legii, rezilierea acestuia.

Programul va fi de 2 ore/zi, în cursul zilelor lucrătoare ale săptămânii.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Florica Chiriță primește un nou mandat la conducerea CCIA Timiș

Adunarea Generală a Membrilor CCIA Timiș a decis marți, cu unanimitate de voturi, menținerea actualului…

3 ore ago

Arestat preventiv după ce a vândut „cristale” în tot orașul

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a…

7 ore ago

CJT renunță la calitatea de membru al Asociației Polul de Creștere Timișoara

Consilierii județeni timișeni au aprobat, marți, renunțarea la calitatea de membru al Asociației de Dezvoltare…

8 ore ago

Primăria Timișoara a început dezafectarea unei parcări realizate de o firmă pe spațiul verde, pe Calea Aradului/FOTO

Primăria Timișoara anunță că a început marți, dezafectarea unei parcări realizate fără drept, de o…

8 ore ago

Propunere șoc de la CJT. Vrea să preia ștrandurile Termal și Uszoda, Grădina de Vară și Ceasul Floral, și să le repare pe bani proprii

Consiliul Județean Timiș vrea să ceară de la Municipiul Timișoara patru obiective din oraș, aflate…

8 ore ago

Un șofer neatent a scăpat ca prin urechile acului după o coliziune cu un automotor

În jurul orei 12:40, ISU Banat a fost anunțat despre producerea unui accident feroviar în…

10 ore ago