Seviciul de Înmatriculări Timiş se va redeschide marţi cu program aproape normal. Activitatea instituţiei a fost paralizată, săptămâna trecută, după ce zece dintr-un total de 30 de angajaţi au fost ridicaţi de poliţişti, nouă dintre ei fiind şi arestaţi. Ca să-i suplinească au fost aduşi angajaţi din Arad şi Bihor.
Aşa cum se ştie, săptămâna trecută, zece angajaţi ai Serviciului de Înmatriculări Timiş au fost săltaţi de poliţişti, nouă dintre ei fiind arestaţi ulterior. Aceştia sunt acuzaţi că au luat şpăgi pentru a rezolva mai repedeactele de înmatriculare, fiecare câştigând din şpăgi aproximativ 200 de euro pe zi. După această acţiune a procurorilor, activitatea serviciului a fost paralizată, în condiţiile în care aici lucrează în total 30 de oameni. De mâine însă se va trece la program aproape normal, la Timişoara fiind transferaţi câţiva angajaţi din Arad şi Bihor. De altfel, acest lucru a fost anunţat încă de săptămâna trecută de ministrul de Interne, Lucian Bode.
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…