200 de euro pe zi din șpăgi. Zece angajați de la Serviciul Înmatriculări Timiș, ridicați de DGA pentru corupție/Update. Suspecţii au fost reţinuţi pentru 24 de ore

audieri

audieri

Polițiștii Serviciului Anticorupție Timiș și cei a Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au descins luni dimineața la Serviciul Înmatriculări care are sediul la Iulius Mall.

Investigațiile polițiștilor anti-corupție au plecat de la informațiile potrivit cărora agenții care se ocupau de înmatricularea autovehiculelor primeau șpăgi pentru a rezolva mai repede actele. Cei care veneau cu mașini puneau banii în documentele care erau preluate de cei de la Înmatriculări.

Astfel, un agent a ajuns să câștige din șpăgi chiar și 200 de euro pe zi. Pentru a-i ridica pe cei zece suspecți, cei de la SAJ Timiș i-au convocat pe cei vizați la un seminar de prevenire pe teme de corupție. Când au ajuns, cei zece agenți agenți au fost ridicați de cei de la DGA și duși pentru audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Update. După mai multe ore de audieri, cei zece supecţi au ieşit de la audieri, în această seară. Pe numele lor au fost emise mandate de reţinere pentru 24 de ore. Mâine procurorii vor decide dacă vor solicita areastrea celor zece

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Anubis a spus: (iunie 14th, 2021 at 11:05 )

Si cum ramane cu pensia speciala? Din spagari speciali nu ajung tot pensioanari speciali?

Ochiul limpede a spus: (iunie 14th, 2021 at 21:11 )

Acum inteleg de unde si pentru ce atatea facilitati si oportunitati din munca la stat!

TMEUTM a spus: (iunie 14th, 2021 at 22:53 )

De asta se inghesuie lumea la manetele neterminabile de la stat. Nu pentru salarii peste medie, nu pentru beneficii,nu pentru locuri stabile de munca. Daca le ai pe astea, ce iti mai lipseste? Mai multi bani, bani doar pt ca au ajuns in functie si profita de ea. Rusine! Daca DNA-ul ar face curatenie la maxim, si legile nu ar fi scrise de cei cu interese, in 2-3 ani s-ar linisti toti penalii.
Chiar nu va e rusine sa va bateti joc de tara asta?

Florin a spus: (iunie 15th, 2021 at 18:12 )

Din câte înțeleg ” șpaga ” a fost un fel de taxă de urgență , pe care cei care au dat-o au făcut-o de bună voie și nu au fost deloc constrânși. Fudulia și prostia se plătesc.

Mircea Eliade a spus: (iunie 17th, 2021 at 19:56 )

Cred ca au uitat un zero. 2000 de euro pe zi cred ca este mai aproape de adevar.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Străzile din centrul Timișoarei, închise pentru vehicule, deschise pentru comunitate/FOTO

Mai multe străzi principale din zona centrală a Timișoarei sunt închise pentru a lăsa loc unei serii de evenimente dedicate Zilei Mobilității. O ocazie excelentă ca primăria să organizeze aceste acțiuni, sub numele de ”Străzi pentru comunitate” Asfaltul nu a mai fost a vehiculelor și acolo au apărut terenuri de sport, scene de spectacol sau...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Străzile din centrul Timișoarei, închise pentru vehicule, deschise pentru comunitate/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

„Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz

A fost şi este în continuare un adevărat “festival” de comentarii negative la adresa lui Nicolae Robu, chiar pe pagina de Facebook a fostului primar. Totul a pornit de la distribuirea unei afirmaţii mincinoase despre primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedintele USR. Rob al unei imense frustrări şi al unui ocean de ură împotriva lui Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Autostrada Timișoara – Belgrad merge înainte. Președinții României și Serbiei au discutat despre proiect

Autostrada Timișoara – Moravița – Belgrad se pare că are sustinere la cel mai înalt nivel al conducerii țării. Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a anunțat că a purtat discuții cu omologul său roman, Nicușor Dan, pe tema autostrăzii, anunțând că lucrurile se mișcă într-o direcție bună. În ciuda “temperării” impuse pe acest subiect de actualul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Autostrada Timișoara – Belgrad merge înainte. Președinții României și Serbiei au discutat despre proiect

Economic vezi arhiva Economic

La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva luminița de la capătul tunelului a apărut! Constructorii au reușit străpungerea în totalitate a galeriei tunelului mare de pe acest șantier. Momentul mult așteptat al străpungerii tunelului principal de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 a avut loc vineri, a anunțat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai multe străzi principale din zona centrală a Timișoarei sunt închise pentru a lăsa loc unei serii de evenimente dedicate Zilei Mobilității. O ocazie excelentă ca primăria să organizeze aceste acțiuni, sub numele de ”Străzi pentru comunitate” Asfaltul nu a mai fost a vehiculelor și acolo au apărut terenuri de sport, scene de spectacol sau...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Străzile din centrul Timișoarei, închise pentru vehicule, deschise pentru comunitate/FOTO
A fost o oră cu „porți deschise” și goluri pe bandă rulantă, apoi o jumătate de oră mai „temporizată”, în care violeții au ținut de scor. Chiar și așa au fost emoții în minutul 94, când bara a făcut ca scorul să rămână 3-4! Succes important pentru Poli în derby-ul neînvinselor cu Popești-Leordeni. Poli a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bine că am bătut echipa lui Tudorică și Căpraru! Poli, victorie importantă la Clinceni contra celor de la Popești-Leordeni
Ziua de duminică, aduce de la ora 11 o nouă ediție a evenimentului Picnic în pustă. Dulceață pe pâine, povești locale și experiențe autentice, toate vor fi oferite participanților. Recuperarea tradițiilor culinare locale prin valorificarea produselor ce se adună în cămările sătenilor odată cu venirea toamnei reprezintă, încă o dată, laitmotivul evenimentului care aduce anual...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duminică are loc o nouă ediție a Picnicului în Pustă la Otelec
Autostrada Timișoara – Moravița – Belgrad se pare că are sustinere la cel mai înalt nivel al conducerii țării. Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a anunțat că a purtat discuții cu omologul său roman, Nicușor Dan, pe tema autostrăzii, anunțând că lucrurile se mișcă într-o direcție bună. În ciuda “temperării” impuse pe acest subiect de actualul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Autostrada Timișoara – Belgrad merge înainte. Președinții României și Serbiei au discutat despre proiect
Asociația Județeană de Fotbal Timiș (AJF Timiș) a finalizat prima etapă majoră în identificarea și promovarea tinerelor talente din regiune. Peste 100 de copii din întreg județul au fost convocați la cele patru noi selecționate județene, corespunzătoare generațiilor de jucători născuți în anii 2013, 2014, 2015 și 2016. Acești mici fotbaliști vor îmbrăca tricoul reprezentativ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitorul fotbalului timișean: AJF Timiș a format selecționatele județene pentru generațiile 2013-2016
Doar 11 zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de primar, el a ajuns la capitolul curăţenie şi înfiinţarea firmei SaluT. Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, ajungând la borna cu numărul 11. De această dată el...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz SaluT(ă) Timişoara, cu 11 zile înainte de a-şi pierde mandatul de primar
Agenţia AsTour Timişoara vă propune pentru această toamnă un sejur de vis în Bali, supranumită „Insula Zeilor”. Bali este locul unde natura, cultura și relaxarea se îmbină perfect pentru a crea o vacanță de neuitat, la preţul de numai 2.100 de euro, cazare la un hotel de 5 stele şi sevicii de masă all inclusive....
Citeşte tot articolul Citeste articolul AsTour Timişoara vă propune, pentru această toamnă, o vacanță de neuitat, all inclusive, în Bali, „Insula Zeilor”
Anul acesta Check Art marchează 10 ani de existență cu o ediție specială, care va avea loc la Iulius Town Timișoara. Publicul este invitat să descopere o producție de amploare, la care vor participa peste 30 de artiști: acrobați, dansatori, actori, cântăreți vocali și artiști specializați în acrobație aeriană. Check Art este un festival de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două zile de spectacole și peste 30 de artiști, la Iulius Town, la ediția aniversară Check Art
Atmosferă frumosă în cartierul Ronaț, pe o arenă prea mică pentru un meci așa de mare. Astăzi, SCM USV Timișoara și-a arătat adevărata valoare în semifinalele Ligii Naționale de rugby contra Stelei, iar bănățenii au reușit un meci de neuitat (36-6).  Acțiuni în viteză, forță în înaintare, precizie în mânuirea balonului și la pase, eseuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce lecție! SCM USV Timișoara, victorie lejeră cu Steaua în semifinalele Ligii Naționale de rugby. Alt adversar de tradiție, în finală
Constructorul care se ocupă de reabilitarea pasajului de la Fabrica de Zahăr a avansat cu investiția, iar în acest moment, la trei luni de la demararea investiției, iar extinderea și consolidarea rampelor sunt realizate în proporție de aproximativ 80%, iar forajele pentru cele două pasaje peste infrastructura feroviară au ajuns la aproximativ 75%. Lucrările s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avans bun la șantierul pasajului de la Fabrica de Zahăr. Lucrările la rampele de acces au ajuns la 80 la sută
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.