Timp liber

Timișorenii s-au adunat la Bastionul Theresia pentru a participa la Noaptea Muzeelor/FOTO

Au participat la expoziții, la un spectacol pirotehnic și s-au vaccinat Bastionul Theresia a fost și în acest an gazdă bună pentru Noaptea Muzeelor. După pandemia de coronavirus, evenimentul revine cu public, cu spectacole și cu mai multe expoziții deschise celor dornici să cunoască istoria. Muzeul Național al Banatului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, au pus la punct un maraton de evenimente care au avut loc sâmbătă, în curtea și la mansarda Bastionului Theresia.

Evenimentul a adus un pic de revenire a Timișoarei la ceea ce era în anii trecuți.

”A fost o noapte cu foarte multi vizitatori si ne bucuram ca revenim la normalitate! Noapte muzeelor a fost un succes și oamenii au apreciat ceea ce am pregătit pentru ei, venind într-un număr foarte mare la Bastionul Theresia. Mulțumim tuturor partenerilor și colaboratorilor pentru sprijin și pentru un eveniment reușit! Mulțumim CJT pentru sprijinul financiar fără de care nu am fi realizat la acest nivel ,,Noaptea Muzeelor!”, ne-a declarat Claudiu Ilaș, directorul MNaB.

Au fost patru expoziții deschise: ”Patrimonium 2020”; ”Politehnica Centenar”, expoziție dedicată împlinirii a 100 de ani de la înființarea Societății Sportive Politehnica Timișoara, un omagiu adus de către suporterii timișoreni echipei favorite; ”The Taranterra Project”, expoziție de tarantule vii, parte din cea mai mare colecție de profil din țară, dar și expoziția permanentă din Muzeul Ștefan Popa Popas. Pe lângă evenimentul principal, au mai fost incluse în program ”Rondul de Noapte. Maratonul Vaccinării la Muzeul Național al Banatului” și ”Je suis Giselle”, un spectacol de dans contemporan.

Unul dintre cele mai interesante momente a avut loc În curtea Bastionului. Aici s-a desfășurat un show pirotehnic, construit cu momente muzicale originale, un spectacol care a prezentat povești medievale despre Marea Ciumă și lupta pentru supraviețuire a oamenilor dintr-o lume devastată de ceea ce ei credeau a fi forțe ale Răului.

Din program nu a lipsit și un concert al celor de la Peregrini. ”Je suis Giselle”, un spectacol de dans contemporan, organizat în parteneriat cu ”Unfold Motion”, a completat seara care a atras timișorenii la Bastionul Theresia.

O a doua acțiune inclusă în proiect a fost ”Rondul de Noapte. Maratonul Vaccinării de la Muzeul Național al Banatului”, gândit special pentru a împleti istoria cu actualitatea. În același timp cu reconstituirile istorice, în spațiul din curtea bastionului Theresia, a avut loc și un minimaraton al Vaccinării. Direcția de Sănătate Publică Timiș și voluntarii de la Spitalul Județean ”Pius Brînzeu” Timișoara, secția Anestezie și Terapie Intensivă, coordonați de Dorel Săndesc și Giorgiana Bobouțanu, au fost partenerii din acest proiect.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Autodetonare. Când Alin Popoviciu admite irelevanţa PNL Timiş

“Noi ne pregătim pentru ce este mai rău şi anume să candidăm singuri în 2028”.…

25 de minute ago

Arta imersivă revine în Iulius Town: MINA deschide pe 3 aprilie un spațiu permanent dedicat experiențelor cultural digitale

Timișoara își consolidează statutul de hub cultural regional prin găzduirea celui mai nou centru de…

39 de minute ago

Astăzi are loc echinocțiul de primăvară, ziua este egală cu noaptea

Echinocțiul de primăvară marchează începutul primăverii astronomice în emisfera nordică. În 2026, acesta are loc…

53 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 20 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

O oră ago

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

12 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

15 ore ago