Administratie

Culiţă Chiş a aplicat. Vrea un post de referent cu studii medii la Biroul Locuinţe

Probabil cel mai cunoscut angajat al Primăriei Timişoara, Culiţă Chiş, s-a decis să rămână în instituţie. El a aplicat pentru un post de referent cu studii medii la Biroul Locuinţe. Din cel mai plătit salariat al primăriei, Chiş va ajunge astfel unul dintre cei mai slab remuneraţi angajaţi din instituţie.

Considerat de unii, chiar şi în ultima şedinţă de plen a Consiliului Local, drept un geniu al traficului rutier şi mobilităţii urbane, Culiţă Chiş s-a resemnat cu gândul că nu poate fi şef pe viaţă. „Descoperit” de Gheorghe Ciuhandu şi mega-promovat de Nicolae Robu, Culiţă Chiş a condus în ultimii 13 ani cea mai importantă direcţie din primărie, cea Tehnică în limbaj uzual, dar având mai multe titulaturi de-a lungul timpului, ultima dată denumindu-se Direcţuia Generală Drumuri, Poduri, Parcaje şi Reţele de utilităţi

Astfel, el a aplicat pentru un post de referent cu studii medii la Biroul Locuinţe, care nici măcar nu se află în sediul primăriei, ci într-o clădire de pe strada Oituz. Chiş va avea astfel un salariu lunar de aproximativ 3.000 de lei. În trecut, el a avut cel mai mare venit din primărie, în unii ani depăşindu-l şi pe cel al primarului Nicolae Robu.

În paralel însă, Culiţă Chiş, atât în nume prpriu, cât şi prin sindicat, se pregăteşte să dea în judecată primăria, solicitând anularea noii organigrame. În acest sens, el a semnat două „plângeri prelabile”, una pe persoană fizică, alta ca nou membru de sindicat, prin care contestă organigrama. Astfel de demersuri se fac înainte de-a te adresa instanţei.

Alţi doi „răsfăţaţi” ai erei Robu, Adrian Bere şi Rodica Aurelian, au intrat subit în concediu medical. Şi aceştia au devenit brusc sindicalişti şi au semnat „plângerea prealabilă”. Fiind „suferinzi” ei n-au apucat să aplice pentru vreun post din primărie.

 

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

A început sezonul alergiilor… cum le putem gestiona. Sfaturi de la medicii de la „Clinicile Noi”

Odată cu venirea primăverii și cu apariția polenului în aer începe și sezonul alergiilor sezoniere,…

9 minute ago

INCHIDERE PROIECT „E-SCALATOR – Elevatorul social si civic” SMIS 311359 finanțat din Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027

Fundația Serviciilor Sociale Bethany în parteneriat cu Asociația TIMAR, anunță finalizarea implementarii proiectului „E-SCALATOR –…

3 ore ago

La Giroc merge şi legat cu sârmă! Când tandemul Simonis – Popoviciu confundă oamenii cu gunoaiele

Uşi legate cu sârmă (la propriu), fire electrice ieşite, plafoane dând să cadă. Cam aşa…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

16 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

21 de ore ago