Administratie

Dorința lui Cristian Moș: Toate noile construcții vor avea loc special pentru patru pubele diferite, în funcție de tipul deșeului

Consiliul Județean Timiș vrea să impună realizarea de locuri speciale pentru patru tipuri de containere de colectare separată a deșeurilor la toate noile construcții. Vor fi patru feluri de pubele, pe culori, în funcție de tipul deșeului.

”Vrem să fie și la noi la fel de curat ca în alte țări, dar când vine vorba despre respectarea unor reguli simple totul devine.. complicat. Arhitectul Șef al Județului Timiș a transmis în această perioadă, tuturor primăriilor din județ, o adresă conform căreia pentru eliberarea autorizațiilor de construcții în proiectul depus trebuie să existe un spațiu special amenajat pentru toate recipientele de colectare selectivă a deșeurilor. E timpul să luăm tot mai în serios acest subiect și să transformăm niște spații care până astăzi ne provocau dezgust, în locuri care să fie aliniate la standardele țărilor unde ne face plăcere să călătorim”, spune Cristian Moș, vicepreședintele CJT.

În perioada următoare vom avea un număr de patru pubele, diferite la culoare în funcție de tipul deșeului. Începând cu această vară în județul Timiș a fost aprobat Regulamentul Serviciului de Salubrizare conform căruia, în toate cele 99 de localități din județ generatorii de deșeuri trebuie să sorteze astfel: în pubela neagră deșeuri reziduale; în pubela maro deșeuri biodegradabile; în pubela galbenă plastic și metal; în pubela albastră hârtie și carton. La acestea se aduagă şi clopotul verde pentru sticle.

”În cel mai scurt timp mă aștept ca firmele colectoare autorizate să se adapteze la noile cerințe”, a mai spus Moș.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

52 de minute ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supravghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

2 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

2 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

3 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

3 ore ago

Pe marginea căilor ferate au fost descoperite cinci noi gropi de gunoi ilegale

Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a descoperit cinci noi deponeuri ilegale, apărut în zona…

3 ore ago