Social

Restricţii mai dure la Denta, după ce rata de infectare a ajuns mai mare de 3 la mia de locuitori

La doar o zi după ce la Denta s-au impus măsuri restrictive fiindcă rata de infectare depăşise 2 la mia de locuitori, astăzi au fost luate măsuri şi mai dure pentru această comună. Şi asta după ce rata de infectare a trecut de 3 la mia de locuitori.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, convocat de prefectul Zoltan Nemeth, astăzi, în ședință online, a aprobat o hotărâre în baza căreia s-au actualizat anexele cuprinzând incidența de la nivelul unităților administrativ-teritoriale din județul Timiș, anexe întocmite pe baza ratei de infectare pe ultimele 14 zile.

În cadrul ședinței, UAT Denta a fost trecută de pe anexa 4, anexă cuprinzând localitățile unde rata de infecție este mai mare de 2/1.000 de locuitori, dar mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, pe anexa 3, care cuprinde localitățile cu rata de infectare mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mica de 4/1.000 de locuitori. Rata de infectare la Denta a ajuns la 3,12.

Pe anexa 4 se mai află, la ora actuală UAT Găvojdia.

Măsurile adoptate astăzi se vor aplica începând de mâine, 28.08.2021.

În restul UAT-urilor din județul Timiș se aplică în continuare măsurile generale din HG 826/2021.

Principalele măsuri aplicate într-o unitate administrativ teritorială având arta de infeactre între 3 şi 4 la mia de locuitori:

a) Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt interzise;

b) Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt interzise;

c) Organizarea și desfășurarea, în aer liber, a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt interzise;

d) Activitățile recreative și sportive în grup desfășurate în aer liber sunt interzise;

e) Organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) sunt interzise;

f) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, in interiorul clădirilor, este interzisă;

g) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;

Prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepţia spațiilor care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent. Activitățile se vor desfășura cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

În situația în care activitatea operatorilor economici prevăzuți la lit. f) și lit. g) este restricționată sau închisă se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;

h) Activitățile în baruri, cluburi și discoteci sunt interzise;

i) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este;

j) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este interzisă.

k) Organizarea și desfășurarea adunărilor publice, organizarea de mitinguri și demonstrații este interzisă.

l) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Arta imersivă revine în Iulius Town: MINA deschide pe 3 aprilie un spațiu permanent dedicat experiențelor cultural digitale

Timișoara își consolidează statutul de hub cultural regional prin găzduirea celui mai nou centru de…

5 minute ago

Astăzi are loc echinocțiul de primăvară, ziua este egală cu noaptea

Echinocțiul de primăvară marchează începutul primăverii astronomice în emisfera nordică. În 2026, acesta are loc…

19 minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 20 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

46 de minute ago

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

12 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

14 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

15 ore ago