Social

Doi migranți, depistați la Nădlac. Unde se ascundeau

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac I și Nădlac II au depistat doi cetăţeni din Tunisia și Turcia, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în portbagajul unui autoturism, respectiv deasupra roții de rezervă a unui automarfar.

În data de 17 septembrie, în jurul orei 23.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar, aflat la volanul unui autoturism, înmatriculat în Cehia, însoțit de un alt bulgar în calitate de pasager.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, a fost descoperit, ascuns într-un locaș special amenajat între bancheta din spate și portbagajul autoturismului, un migrant.

Persoanele în cauză a fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări. Astfel, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că, persoana descoperită ascunsă în mijlocul de transport este un cetățean turc, în vârstă de 35 ani.

Ca urmare a celor constatate, cei doi cetăţeni bulgari sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, la finalizarea cazului urmând a fi luate măsurile legale.

În data de 19 septembrie, în jurul orei 15.10, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean sârb, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat  în Serbia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, echipamente medicale pentru o societate comercială din Germania.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, a fost descoperit ascuns deasupra locului destinat roții de rezervă, un cetățean tunisian, în vârstă de 18 ani. Şi în acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

4 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

9 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

12 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

12 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

13 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

13 ore ago