Timp liber

Timeless 4ALL, cel mai mare festival dedicat întregii familii, te ajută să descoperi Universul printr-o joacă fascinantă!

Folosind tehnologie de ultimă generație, organizatorii vă invită în perioada 3-5 septembrie, la Aerodromul „Cioca” de lângă Timișoara, să înțelegeți și să aflați mai multe despre lumea în care trăim, la Magic Dome.

Pe lângă cel mai mare parc de distracții, roboți Transformers, dinozauri și păpuși gigantice de peste 3,5 metri înălțime, Timeless 4ALL Festival pune la dispoziția publicului un planetariu mobil, care creează o experiență unică de învățare prin distracție, atât pentru copii cât și pentru cei mari.

„Din exterior pare un iglu, iar în interiorul cupolei există echipamente audio și video specializate care proiectează 360 de grade. Haideți să învățăm împreună prin joacă despre Univers!”, spune Alina Ostace.

Magic Dome este un planetariu mobil cu un diametru de șase metri și o înălțime de patru metri unde pasionații, și nu numai, vor putea porni într-o călătorie în Univers ca să descopere Calea Lactee, Aurora Polară sau incredibilul Soare.

„Vom avea programe la fiecare 45 de minute. Planetariumul are o capacitate de 30 de persoane, dar din măsuri de siguranță vor intra câte 20. Cei interesați vor putea să își facă rezervare pentru a nu rata acest moment inedit”, a precizat Minodora Stancu, project manager Timeless 4ALL.

Iată care este programul festivalului:

Vineri, 3 septembrie

Deschidere ora: 12:00
Parc de distracții I – tobogane, mașinute, carusel, trenulețe, bunge jumping
Parc de distracții II – piscină cu baloane pe apă, trenulețe, rățuște, trambuline Dinozaur World Transylvania – dinozauri
Go Kart Electric

Scena principală
18:00 DJ IST
19:00 DJ ANGELO ES
20:00 DJ ALLY
21:00 Dj VICTOR STAN

Sâmbătă, 4 septembrie
Deschidere ora: 9:00
Parc de distracții I – tobogane, mașinuțe, carusel, trenulețe, bunge jumping
Parc de distracții II – piscină cu baloane pe apă, trenulețe rățuște, trambuline
Dinosaur World Transylvania – dinozauri
Competiția IronKid
Go Kart Electric
Planetarium
Fă o călătorie virtuală în județul Timiș cu ajutorul ochelarilor de imagine virtuală (Asociația pentru Dezvoltarea și Promovarea Turismului în judetul Timiș)!

Ateliere: atelier de slime, plastelina magică, plastelina de casă, texturi, biluțe hidrofile – atelier de magie – Invitat special Magicianul Lorenzo-Cristian
– atelier de modelare porțelan rece
– atelier de kirigami
– atelier de taekwondo
– atelier de karate
– atelier de uleiuri esențiale Doterra
– atelier de aranjamente florale
– atelier de dansuri moderne, de societate, de stradă, robotic
– atelier de box, Biea Flavius Gym- Invitat special Flavius Biea
Atelierele își vor desfășura activitatea pe parcursul întregii zile.

Scena principală
11:00 – Gașca Zurli
14:00 – Taekwon- do cu antrenor Leahu Victor și copiii de la clubul CS ITF Timișoara
14:20 – Karina și Timeia Csaszar de la „Românii au talent”
14:40 – În pasi de dans la Timeless – demonstrații școli de dans
18:30 – Biea Flavius – demonstrație box
18:45 – Roboții Transformers
19:00 – Andra Gogan
20:00 – Mario Fresh
21:00 – Dorian Popa
22:00 – DJ KZAN/HAARAW

Duminică, 5 septembrie
Deschidere: ora: 12:00
Picnic Festival
Parc de distractii 1 cu tobogane, mașinuțe, carusel, trenulețe, bunge jumping
Parc de distracții 2 cu piscină cu baloane pe apă, trenulețe rățuște, trambuline
Dinozaur World Transylvania – Invitat special Dacul Călător împreună cu lupul ȘUIER
Go Kart Electric
Planetarium
Fă o călătorie virtuală în județul Timiș cu ajutorul ochelarilor de imagine virtuală (Asociația pentru Dezvoltarea și Promovarea Turismului în judetul Timiș)!
Ateliere: – atelier de slime, plastelina magică, plastelina de casă, texturi, biluțe hidrofile – atelier de magie
– atelier de modelare porțelan rece
– atelier de kirigami
– atelier de taekwondo
– atelier de karate
– atelier de uleiuri esențiale Doterra
– atelier de aranjamente florale
– atelier de dansuri: moderne, de societate, de stradă, robotic
– atelier de box, Biea Flavius Gym
Atelierele își vor desfășura activitatea pe parcursul întregii zile.

Scena principală
14:00 – Taekwon- do cu antrenor Leahu Victor și copiii de la clubul CS ITF Timișoara
14:20 – Karina și Timeia Csaszar de la „Românii au talent”
14:40 – În pași de dans la Timeless (școlile de dans)
16:00 – Teatrul Merlin, Noua Poveste a Scufiței Roșii
17:00 – În pasi de dans la Timeless (școlile de dans)
17:45 – Roboții Transformers
18:00 – Magicianul Lorenzo Cristian
19:00 – Bibi și Antonio Pican
21:00 – RUA
22:00 – Dj SET

Detalii despre program găsiți pe: https://facebook.com/Timeless4ALLFestival

Pentru bilete și abonamente intrați pe: https://www.iabilet.ro/bilete-timeless-4all-festival-66061/

 

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Mitoman, şarlatan, parașutat de grupuri de interese oculte. Nicolae Robu îi răspunde în stilu-i caracteristic lui Dominic Fritz

Aşa cum era de aşteptat, fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, i-a răspuns succesorului său,…

O oră ago

Dominic Fritz le cere PSD-iştilor să se delimiteze de intimidările la care este supusă jurnalista Emilia Şercan

Președintele USR, Dominic Fritz, le-a cerut celor din PSD să se ”delimiteze public și imediat…

2 ore ago

„Vitezist” pe treisferturi! Jucător din Africa de Sud, al treilea transfer pentru SCM USV Timișoara

Câștigătoarea Cupei și Supercupei României în 2025, SCM USV Timișoara, continuă campania de transferuri. După…

6 ore ago

Școala Generală 7 va avea peste doi ani un nou corp de clădire cu patru etaje

Primăria Timișoara a depus, marți, cererea pentru finanțare europeană a proiectului de extindere a Școlii…

8 ore ago

Front comun in fața ANI. USR anunță: “Interpretarea legii de către ANI în cazul Paulei Romocean este complet disproporționată și absurdă”

Filiala județeană Timiş a USR se adaugă celor care contestă informațiile despre incompatibilitatea viceprimarului Timișoarei,…

8 ore ago

Accident grav pe centura ocolitoare! Un șofer a rămas încarcerat/Update. Conducătorul auto a murit

Marți 13, zi cu ghinion pe șoselele din Timiș. Accident grav pe centura ocolitoare a…

9 ore ago