Sănătate

Valeriu Gheorghiță: „Va creşte numărul copiilor internați cu Covid”

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-covid, Valeriu Gheorghiţă, anunţă că a crescut rata de vaccinare în rândul copiilor cu vârste de peste 12 ani, ajungând la aproape 15%, însă procentul este „insuficient” şi avertizează că „va creşte numărul de copii internaţi în spitale, inclusiv în Terapie Intensivă”.

Medicul militar a precizat că avem aproximativ 200.000 de copii şi adolescenţi între 12 şi 19 ani care au primit cel puţin o doză de vaccin.

„Raportat la numărul de copii eligibili, vorbim de aproape 15%, procent de acoperire vaccinală cu cel puţin o doză. M-am uitat pe ultimele 30 de zile la persoanele vaccinate cu prima doză de Pfizer. Sunt vaccinaţi 69.000 de oameni cu prima doză în ultimele 30 de zile, aproape 25% dintre aceştia sunt copii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 19 ani, 55% din acest grup de 12-19 ani fiind copii între 12 şi 15 ani. Deci am observat o creştere progresivă a tinerilor şi a copiilor care se vaccinează în această perioadă, chiar comparativ cu adulţii care au ales să se vaccineze cu Pfizer”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, luni seară, la Digi 24.

Potrivit acestuia, este însă „clar insuficient” procentul de vaccinare în rândul copiilor, Gheorghiţă arătând că în alte ţări din vestul Europei peste jumătate dintre copiii între 12 şi 17 ani au primit cel puţin o doză de vaccin.

Medicul a precizat că există „recomandarea foarte clară” ca tinerii cu boli cronice – obezitate, diabet, boli renale şi alte tipuri de afecţiuni – să se imunizeze prin vaccin.

„Este evident că în perioada următoare numărul de cazuri în rândul copiilor va creşte, numărul de cazuri de COVID-19. De asemenea, va creşte numărul de copii internaţi în spitale, inclusiv în Terapie Intensivă, este o realitate pe care o vedem în toate ţările în care au început activităţile de învăţământ cu prezenţă fizică, inclusiv în Statele Unite”, a spus Valeriu Gheorghiţă.

Președintele CNCAV a subliniat importanţa vaccinării „în mod deosebit a adulţilor”, dar a insistat şi asupra importanţei respectării regulilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

 

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

INCHIDERE PROIECT „E-SCALATOR – Elevatorul social si civic” SMIS 311359 finanțat din Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027

Fundația Serviciilor Sociale Bethany în parteneriat cu Asociația TIMAR, anunță finalizarea implementarii proiectului „E-SCALATOR –…

37 de minute ago

La Giroc merge şi legat cu sârmă! Când tandemul Simonis – Popoviciu confundă oamenii cu gunoaiele

Uşi legate cu sârmă (la propriu), fire electrice ieşite, plafoane dând să cadă. Cam aşa…

O oră ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

14 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

18 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

21 de ore ago