Administratie

În cartierul Ciarda Roșie din Timișoara demarează construcția unei noi creșe cu 38 de locuri

În cartierul Ciarda Roșie din Timișoara se va ridica o nouă creșă, cu 38 de locuri. Va fi o clădire P+2E, o investiție totală în valoare de 7,7 milioane de lei, cea mai mare parte a banilor fiind nerambursabili, acordați prin Programul Operațional Regional. Primăria Timișoara a anunțat semnarea contractului de execuție.

Primaria Timișoara a semnat al doilea contract în acest an pentru construcția unei noi creșe în municipiu. Este a doua nouă creșă a cărei construcție începe în acest an. Câștigătoarea licitației, la care au participat 3 firme, este Avasi Prodcom SRL, care are la dispoziție 16 luni pentru ridicarea noii creșe de pe strada Nicolae D. Cocea.

„Ne-am angajat la începutul acestui an că vom începe să construim mai multe creșe în oraș, știut fiind faptul că Timișoara duce o lipsă acută de locuri în sistemul preșcolar. Vom începe acum execuția celei de-a doua creșe, după ce, timp de 30 de ani, nu a fost construită niciuna nouă în oraș. De asemenea, prin Ministerul

Dezvoltării, pe terenuri puse la dispoziție de Primăria Timișoara, vom construi alte două noi creșe în oraș. Dezvoltăm astfel infrastructura preșcolară pentru a face față așteptărilor timișorenilor, care cresc de la an la an și, în același timp, pentru a le da copiilor cel mai bun start educațional în viață”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Noua construcție se va ridica pe o suprafață de 1507,62 mp și, conform noilor reglementări, va avea 38 de locuri. Construcţia principală va avea un regim de înălţime P+2E.

Parterul clădirii va adăposti două zone destinate grupelor mari (grupa de vârstă 1 – 3 ani), o zonă destinată grupei mici (grupa de vârstă 3 luni – 1 an), spaţiu de primire a copiilor, spaţiu pentru depozitare cărucioare şi biciclete, un cabinet medical cu izolator, un loc pentru servirea mâncării şi un spaţiu multifuncţional.

La primul etaj al clădirii va funcționa bucătăria și vor fi spații de depozitare, iar al doilea etaj va avea o sală multifuncţională pentru şedinţe și birouri administrative, precum și o spălătorie.

Creșa va mai avea și o anexă, care va fi folosită ca birou de pază, precum și spațiu de depozitare.

Spaţiul exterior creşei este împărţit în două zone separate, o zonă cu 9 locuri de parcare pentru părinți, vizitatori, personal și aprovizionare, respectiv o zona destinată activităţilor cu copiii, dotată cu mobilier urban pentru relaxare şi pentru joacă, pergole pentru asigurarea unor zone umbrite şi alei pietonale

Valoarea contractului de execuție este de 5,4 milioane de lei (5.478.070, 6 lei), fără TVA. Proiectul este cofinanțat prin Programul Operațional Regional, Axa 4. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 7.774.265,68 lei, din care 6.439.998,57 lei din bugetul local și 1.334.267,11 lei din fonduri europene.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

7 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

7 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

7 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

7 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

10 ore ago