Timp liber

Dacica 3D. Expoziţie de realitate virtuală la Muzeul Banatului

Muzeul Național al Banatului în parteneriat cu Consiliul Județean Timiș organizează vernisajul expoziției de realitate virtuală ”Dacica 3D”. Evenimentul va avea loc  vineri, 19 noiembrie, ora 12.00, în mansarda B1 a Bastionului Theresia.

Expoziția este parte a programului ”VReau la muzeu” destinat valorificării patrimoniului cultural prin intermediul tehnologiilor moderne și derulat de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău.

Având un caracter inedit, programul ”VReau la muzeu” presupune colaborarea cu mai multe muzee din țară, iar elementul specific este dat de faptul că sunt expuse modelele 3D ale bunurilor culturale aparținând colecțiilor muzeelor participante. Prima expoziție din cadrul programului este consacrată unei teme de actualitate și încearcă să surprindă aspect definitorii ale civilizației dacice.

Realizate de specialiștii Muzeului Național al Banatului, modelele 3D ale artefactelor dacice sunt expuse într-o sală de expoziții, recreată printr-o aplicație de realitate virtuală, oferind o experiență interactivă. Astfel, vizitatorul are posibilitatea să intre virtual în această sală unde poate interacționa cu piesele expuse, le poate apropia pentru a vedea anumite detalii decorative sau de realizare, întreaga vizită fiind însoțită de informații aferente tematicii expoziției.

Și pentru ca aventura călătoriilor virtuale în trecut să fie una de neuitat, doar în 19 noiembrie, cu ocazia vernisajului, vizitatorii pot trăi experiența unui tur virtual 3D al Castrului roman de la Porolissum sau pot face o pimbare cu trăsura prin centrul Zalăului de la începutul secolului XX.

Expoziția poate fi vizitată în perioada noiembrie-decembrie 2021. Prețul unui bilet este de 5 lei.

VReau la muzeu. Dacica3D este un proiect al Muzeului Național al Banatului și al Muzeului Județean de Istorie și Artă-Zalău și vă oferă șansa de a descoperi istoria locală altfel decât ați fost obișnuiți!

Vă reamintim că accesul la vernisaj se va face pe baza certificatului verde care atestă vaccinarea anti-COVID19 sau trecerea prin boală, în limita a 50 de locuri. De asemenea, pe parcursul întregului eveniment este obligatorie purtarea măștii de protecție.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

13 minute ago

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

22 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

22 de ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

23 de ore ago