Politica

La liberali, și elevii sunt în luptă cu administrația din Timișoara/FOTO

Dacă teoretic nu fac politică, elevii cu afinități liberale participă la dispute de politică administrativă. Clubul Elevilor Liberali Timiș s-a postat, duminică seara, în fața Primăriei Timișoara și a petrecut un Halloween ”de protest” împotriva situației termoficării din oraș.

Duminică seara, membrii Clubului Elevilor Liberali a ales să organizeze un Halloween special în fața Primăriei Timișoara. Câțiva copii au adus acolo dovleci, pancarte și au protestat pentru faptul că rețeaua de termoficare a orașului ar fi pusă pe butuci. Vedete au fost doi dovleci – manechin, care i-au reprezentat pe primarul Dominic Fritz și vicele Ruben Lațcău. Micii fani liberali au anunțat chiar că știu că există soluția pentru Colterm, dar că primăria nu ar cunoaște legea. Nu știm la ce se refereau liberalii din învățământul preuniversitar.

Spitale înghețate, școli închise din lipsa căldurii, zeci de mii de timișoreni în frig. Asta reprezintă o rețea de termoficare pusă pe butuci. Am „sărbătorit” #Halloween-ul în fața Primăriei Timișoara. Primarul Fritz și „profesionistul” viceprimar Ruben Lațcău dovedesc pe zi ce trece cât de incompetenți sunt. Soluția pentru Colterm există, dar administrația USRPLUS a Primăriei Timișoara nu cunoaște legea. P.S. S-au respectat regulile pentru prevenirea COVID-19”, au anunțat elevii cu afinități liberale.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Nou capitol la UPT: de la zborul lui Traian Vuia la dronele viitorului. Se lansează un nou program de studii în Drone și informatică aplicată în domeniul aeronauticii

O nouă premieră foarte interesantă în domeniul studiilor universitare. Pe 18 martie, o dată cu…

16 minute ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

O oră ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

3 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

3 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

4 ore ago

Primăria Timișoara inaugurează, în sfârșit, baza sportivă din Mehala

Deschiderea activității pe noua bază sportivă din Mehala va avea, în sfârșit loc, la luni…

4 ore ago