Liberă de contract, Sara Câmpean, portarul titular al Echipei Naționale U19 alege Timișoara și proiectul Politehnicii, unde va evolua sub îndrumarea lui Mirel Albon, antrenorul alături de care a lucrat cel mai mult. Sara a început fotbalul la vârsta de 13 ani și a jucat până acum la Universitatea Olimpia Cluj. Sara a apărat poarta Naționalei U17, Naționalei U19, iar în 2019 a debutat și la Naționala de Senioare într-un meci amical cu Malta.
„Sunt fericită că pot să încep un capitol nou alături de Politehnica Timișoara. Am ales acest club pentru că își dorește să facă performanță, are obiective pe termen lung și am încredere că le vom atinge. Am venit aici să dau totul pentru a ajuta echipa și abia aștept debutul în tricoul Politehnicii”, spune Sara Câmpean.
Fundația Serviciilor Sociale Bethany în parteneriat cu Asociația TIMAR, anunță finalizarea implementarii proiectului „E-SCALATOR –…
Uşi legate cu sârmă (la propriu), fire electrice ieşite, plafoane dând să cadă. Cam aşa…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…
În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…