Social

Razie cu efective mărite. Amenzi de 160 de mii de lei date de poliţiştii timişeni, în doar două ore/Foto

La data de 4 noiembrie, în intervalul orar 09.00-11.00, poliţiştii timișeni, au desfăşurat o acţiune cu efective mărite în județul Timiș, pentru prevenirea infracționalității stradale, a faptelor cu violență, prevenirea și combaterea principalelor caue generatoare de accidente, precum și pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-Cov2.

În acest context, au acționat 435 de polițiști, au fost constituite 59 de filtre, atât în interiorul localităților cât și la ieșirile din acestea, fiind legitimate peste 3.000 de persoane, verificate 332 de societăți comerciale și controlate 2.066 de autovehicule.

Polițiștii au aplicat 579 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 160.182 de lei, dintre care 12 la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, şi 396 de sancțiuni au fost aplicate la O.U.G. 195/2002R pentru încălcarea unor norme la regimul rutier.

Au fost efectuate 63 de testări cu aparatul etilotest.

Polițiștii au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 8 permise de conducere și au retras 38 de certificate de înmatriculare.

De asemenea, 162 de sancţiuni au fost aplicate la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, fiind verificate 570 de Certificate Digitale Verzi.

Totodată, au fost verificați 54 de paznici și acționate 9 butoane de panică, nefiind constatate nereguli.

Printre cei sancţionaţi s-a numărat un băebat în vârstă de 24 de ani, din Făget. În urma testării cu aparatul Drugtest, a rezultat că bărbatul se afla sub influența substanțelor psihoactive, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice.

Pe numele conducătorului auto, a fost întocmit dosar penal pentru „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive”.

razie politie

 

 

Share
Published by
Ino Ardelean
Tags: amenzirazie

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

57 de minute ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

3 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

5 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

5 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

5 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

6 ore ago