Nu ştiu foarte multe lucruri despre deputatul AUR de Timiş Ciprian-Titi Stoica. Am înţeles totuşi că în mijlocul acelei faune de impostori care populează AUR-ul ar fi un tip mai curăţel. A fost prin galeria lui Poli, apoi a lucrat în Anglia, de unde s-a întors ca deputat ca să facă bine, să nu fie rău, ca să parafrazez un „rege” al fotbalului. A devenit puţin mai cunoscut atunci când a votat cu două cartele, iar o anumită celebritate a câştigat după ce a „dat în gât” un parlamentar liberal care ar fi vrut să-i cumpere votul. Dar la subiectul acesta o să revin.

Zilele trecute, Titi Stoica a susţinut o conferinţă de presă (nu ştiu dacă nu prima în calitate de deputat), în care s-a plâns că a vrut să salveze Coltermul, dar generoasa sa ofertă a fost tratată cu ignor de primarul Dominic Fritz şi viceprimarul Cosmin Tabără, care nu i-au răspuns la telefon. I-a răspuns însă viceprimarul Ruben Laţcău, care însă ar fi râs de el. Probabil foarte mulţi timişoreni care cunosc cât de cât problema Colterm ar fi izbucnit în râs auzindu-l pe Titi Stoica spunând că e dispus să salveze societatea de termoficare. Cum ar fi putut, e foarte greu de spus, în condiţiile în care nici măcar doamna Gorghiu şi „echipa câştigătoare” nu au găsit soluţia salvatoare.

Ori deputatul ne arată astfel că are o mare problemă de racordare la realitate, de înţelegere a cazului Colterm, pe de o parte, dar şi a statusului său, pe de altă parte. Dacă n-a înţeles că este membru al unui partid nefrecventabil şi nefrecventat, cineva trebuia să i-o spună. Nu vede că toţi se feresc de cei din AUR? Nu înţelege că naţionalismul de grotă promovat de AUR face numai rău României? La fel şi antieuropenismul pe care îl promovează. Că tot are experienţa engleză, n-a înţeles nimic din Brexit? Şi totuşi, e Marea Britanie, nu România. Ca să nu spun că acelaşi AUR a băgat în parlament probabil cel mai infect şi găunos politican român din istorie, Exact, Şoşoacă. Unde ar fi intervenit pentru Colterm? Cine crede că-l băga în seamă? Şi-ar fi scos legitimaţia de deputat AUR? Mai râdeau câţiva de el. Fiindcă şi Laţcău nu a râs de Titi Stoica pe persoană fizică, ci de Titi Stoica reprezentantul AUR.

Pe de altă parte, din poziţia de viceprimar al Timişoarei, Laţcău nu avea niciun drept să râdă, dacă e adevărat ce spune Stoica. Şi nu trebuie să râdă de niciun timişorean, nu doar de Titi Stoica. Mai mult, Titi Stoica este totuşi reprezentantul unor timişoreni, care l-au ales. Nici nu contează nivelul intelectual al acestor alegători, contează că sunt timişoreni. Râzând de Titi, Laţcău a râs de toţi aceştia. Mai mult, în jurul lui Laţcău s-a creat legenda, reală sau nu, că este foarte arogant, că are mari dificultăţi în a relaţiona atât cu angajaţii din primărie, cât şi cu alte persoane. Acest comportament l-a transformat într-o oaie neagră a primăriei. Tocmai de aceea trebuie să aibă grijă la astfel de alunecări în decor, inclusiv prin a nu râde de un timişorean, deputat sau nu. Dacă e adevărat ce spune Stoica.

De unde această mică îndoială? Dacă el ar fi fost corect cum se laudă, ar fi spus public că în înregistrarea care l-a făcut celebru nu este vocea deputatului Cosmin Şandru. Sigur, înregistrarea nu mai avea nicio valoare fără vocea parlamentarului. Aşa că Titi a ratat şansa de-a fi corect şi a rămâne un anonim, alegând să devină celebru printr-un fel de fraudă, dacă-i pot spune aşa.

 

 

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

O sugestie interesantă din partea Visit Timiș la final de săptămână: sunteți invitați într-un oraș cu totul special

Weekend-ul acesta profităm de vremea bună și Visit Timiș are o sugestie interesantă pentru toți…

6 minute ago

Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță

Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități…

21 de minute ago

Generația de aur a juniorilor CFR Timișoara se pregătește în Antalya pentru un an cu multe provocări

În ciuda dificultăților și a problemelor cotidiene, la Gara Mare se face un proiect fantastic,…

2 ore ago

A devenit funcțională stația de autobuz nou înființată la Parcul Botanic

Așa cum Primăria Timișoara anunțase în urmă cu mai multe luni, la Parcul Botanic a…

3 ore ago

La Oloșag a fost descoperit un nou caz de pestă porcină africană. Au fost luate deja primele măsuri

În județul Timiș a fost descoperit un nou caz de pestă porcină africană. De această…

3 ore ago

Consiliul Județean Timiș cere noi facturi la decontat de la Primăria Timișoara, pentru stadionul LEGO/VIDEO

Administrația județeană e dispusă să investească sume suplimentare, dacă va fi nevoie, pentru finalizarea stadionului…

4 ore ago