Drumurile județene, ”călcate” de camioanele care depășesc tonajul permis. Ministrul Transporturilor cere intervenția organelor de control

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, gândește schimbarea legislației și stabilirea clară a rolului celor care se ocupă cu controlul în traficul rutier inclusiv pe drumurile județene, nu doar cele naționale, acolo unde camioanele grele distrug efectiv căile de rulare. Ideea a fost reluată de oficial a doua oară în acest weekend, la o vizită la Brăila, după ce fusese deja anunțată și la Timișoara, în urmă cu doar două săptămâni.
Directorul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – ISCTR a fost invitat să facă naveta pe drumul județean care leagă Timișoara de Lipova, unul care suferă din greu din cauza prezenței camioanelor cu gabarit depășit, care strică asfaltul unui drum care nu are mulți ani de când a fost reabilitate.
Am invitat directorul ISCTR să meargă pe drumuri județene, spre Lipova, am făcut o oră de la Mașloc până la Timișoara. Pe sensul dinspre Lipova, drumul este valurile Dunării, pentru că toate camioanele din acea parte vin încoace pe acea parte. L-am invitat pe director să facă naveta. La fel e pe toate drumurile județene în jurul Timișoarei, pentru a se evita drumurile naționale. Sunt alte taxe pe drumurile noastre. Vom reglementa și juridic, responsabilitatea ISCTR sau a consiliului județean pe drumurile din administrare, este una din țintele mandatului meu, de a avea infrastructură bună”, a spus Grindeanu, la Timișoara.
Ideea controalelor ISCTR pe drumurile județene a fost reluată în weekend, în cadrul unei conferințe de presă la Brăila.
Am anunţat şi intenţia de a revizui, în primele luni ale lui 2022, cadrul legal privind cântarirea camioanelor. Nu este normal să distrugi drumurile judeţene sau naţionale şi să nu plătești”, a spus Grindeanu.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

5 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

10 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

13 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

13 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

14 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

14 ore ago