Invatamant

Societatea Sportivă Politehnica Timișoara, la 100 de ani de activitate. Evenimentul a fost sărbătorit cu emoții și lansări de carte/FOTO

Dacă în 2020 trăia emoția sărbătoririi Centenarului Universității Politehnica Timișoara, acum, în 2021, instituția a aniversat 100 de ani de la înființarea Societății Sportive Politehnica Timișoara. Sportul s-a dezvoltat odată cu universitatea la Politehnică, fiind unul dintre puținele cazuri în care, imediat după înființarea universității, au pornit primele discuții cu privire la înființarea asociației sportive. Pe 4 decembrie, evenimentul a fost sărbătorit de numeroși oaspeți.

În primăvara lui 1921 avea loc și primul joc de fotbal, neoficial, dar consemnat în presa vremii. Echipa de fotbal a primei instituţii de învăţământ superior din Timişoara s-a constituit statutar la 4 decembrie 1921, la inițiativa primului rector, Traian Lalescu, un mare iubitor de sport. De atunci, pe parcursul a 100 de ani, sportul a fost o componentă esențială a pregătirii studenților Universității Politehnica Timișoara, iar data de 4 decembrie a devenit una simbolică, fiind cea la care este sărbătorit un adevărat brand al orașului, iubit și alintat de generații întregi de suporteri – POLI!

În decursul timpului, toate conducerile Politehnicii timișorene au acordat o atenție aparte sportului, dar și dezvoltării unei infrastructuri care să susțină această această activitate, astfel încât astăzi Universitatea Politehnica Timișoara se poate lăuda cu baze sportive cum nu mai are nici o altă instituție de învățământ superior.

Pentru a rememora rolul pe care sportul, atât cel de masă, cât și cel de performanță, l-a jucat în Universitatea Politehnica Timișoara de-a lungul ultimilor 100 de ani, în 4 decembrie 2021, la ora 11:00 (la fel ca în urmă cu 100 de ani), în sala Auditorium din Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara, a fost organizat un eveniment aniversar ce a reunit foste și actuale glorii ale echipei, reprezentanți ai conducerii universității și invitați speciali, atât online, cât și fizic.

După interpretarea imnului Politehnicii Timișoara, „Zi cu soare” al trupei Cargo, sărbătoarea a fost deschisă de rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, care a reamintit cum, în urmă cu 100 de ani, când se închega prima comunitate academică din Timișoara, Societatea Sportivă a Școlii Politehnice, inițiată aproape simultan cu universitatea, un caz atipic în România acelor ani, a adus acel set de valori care însoțește mișcarea sportivă: tenacitate, spirit combativ, camaraderie, bucuria victoriei, dar și asumarea eșecurilor. Rectorul UPT a subliniat rolul pe care Politehnica Timișoara l-a avut în crearea unei comunități și a celui mai important brand al Timișoarei, mulțumind sportivilor, antrenorilor și conducătorilor care au făcut ca acesta să strălucească.

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a adresat urările de „La mulți ani!” Politehnicii timișorene, și a menționat faptul că „Poli” e un exemplu pentru modul în care a reușit să creeze, cu inimă, seriozitate și pasiune, un adevărat brand, anunțând, cu această ocazie, noua Strategie națională privind mișcarea sportivă și noua Lege a Sportului, pe care ministerul pe care îl conduce le promovează în prezent, care au rolul de a ne aduce din nou la rezultatele extraordinare pe care sportivii români le-au obținut în trecut.

Fostul rector al UPT și actual președinte al Societății Sportive Universitare Politehnica Timișoara, Viorel-Aurel Șerban, a amintit spiritul pe care cel mai titrat club al Banatului l-a adus Timișoarei, prezentând și o cronologie a celor mai semnificative momente din istoria centenară acestuia, cu suișurile și coborâșurilor inerente, cu tristețile dar mai ales cu bucuriile aduse suporterilor în cei 100 de ani.

Prof.univ.dr.ing. Ioan Carțiș, care și-a dedicat întreaga carieră Politehnicii timișorene, atât pe plan academic, cât și sportiv, în calitate de profesor, prorector și rector, dar și de președinte al Clubului Sportiv, a vorbit despre experiența sa personală, și în special despre dificila misiune de a construi și apoi a reconstrui echipa în unele dintre cele mai grele momente ale sale.

Despre prezent, dar și despre proiectele pentru perioada următoare a vorbit Adrian Tal, director executiv al CSU Politehnica Timișoara, care a prezentat toate ramurile sportive existente, subliniind rezultatele excelente, care au adus peste 70 de medalii doar în acest an, în special la atletism, scrimă, canotaj, natație și pentatlon modern.

Mesaje aniversare mai au fost transmise, fizic sau online, de Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, Ioan Doboși, președintele secției de handbal SCM Politehnica Timișoara, pe care o susține de peste 25 de ani, Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal și fost jucător la Politehnica Timișoara în prima echipă din afara Bucureștiului care a câștigat un titlu național, Nicolae Secoșan, unul dintre cei mai cunoscuți cronicari sportivi ai Timișoarei, care a rememorat momente din istoria „Poli” văzute cu ochii jurnalistului, Emerich Dembroschi, unul dintre fotbaliștii legendari ai Timișoarei, care și-a amintit, cu emoție, momentele care i-au marcat cariera, Sebastian Novovic, liderul Druckeriei – Asociația Suporterilor din Timișoara, care de ani buni a „împins” echipa înainte, Camelia Macoviciuc, prima campioană olimpică (la Atlanta) formată și legitimată la Politehnica Timișoara, Cristian Fenici, căpitanul echipei de handbal care a cucerit Cupa României în 2019, Alexandru Buligan, celebrul portar de handbal al echipei Politehnica Timișoara și al naționalei României, Benjamin Bodo, campion național la scrimă și student la UPT.

Partea a doua a evenimentului a inclus lansarea colecției de carte Alb-Violet, inițiată de fostul rector al Politehnicii,Viorel-Aurel Șerban, cu scopul de consemna, în scris, întâmplările din lumea sportului și de a crea o adevărată arhivă sentimentală a Clubului Politehnica Timișoara.

În cadrul acesteia, au avut loc și două lansări de carte: „Politehnica Timișoara – Fotbalul și Handbalul”, scrisă de Octavian Stăncioiu și Viorel Jurcuț, care oferă cititorilor o colecție de amintiri din cele mai mari secții sportive ale Politehnicii Timișoara, și „Politehnica Timișoara – Conducători și susținători ai sportului”, scrisă de Nicolae Neguț, Ivan Bogdanov și Constantin Florescu, ce oferă o istorie inedită a Politehnicii Timișoara, privită din perspectiva celor care au condus destinele sportului politehnist.

Pentru a celebra importanța pe care brandul POLI îl are în Timișoara și în țară, Romfilatelia a lansat o emisiune filatelică cu tema „Centenarul Societății Sportive Politehnica Timișoara”.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Autoturism de lux în valoare de 200.000 euro căutat de autoritățile din Italia, descoperit la PTF Moravița

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Moravița, județul Timiș, au depistat…

9 ore ago

Aquatim pregătește preluarea rețelelor de apă canal din Lugoj, de la 1 ianuarie

De la 1 ianuarie, Aquatim va prelua activitatea de apă și canal și de la…

13 ore ago

Când armele au tăcut și mingea a „vorbit”! Miracolul fotbalistic din timpul Războiului cel Mare

Multă lume s-a întrebat de ce joacă britanicii fotbal de Crăciun, când la ei se…

14 ore ago

Cum va fi vremea în prima și în a doua zi de Crăciun

Vremea se răcește ușor și se menține posomorâtă. Izolat vor cădea precipitații, la început sub…

16 ore ago

Scrisoarea pastorală de Crăciun a lui †IOAN, episcopul greco-catolic de Lugoj

Iubiți frați întru Hristos, Preacucernici Părinți, Dragi credincioși, Cu harul Bunului Dumnezeu am ajuns la…

17 ore ago

Pastorala de Crăciun a PS Iosif Csaba Pál, episcop diecezan

Scrisoare pastorală la sărbătoarea Nașterii Domnului 2024 Iubiți Frați și Surori în Cristos, De Crăciun…

17 ore ago