Administratie

Promo și susținere pentru colectarea selectivă a deșeurilor. Cristian Moș a participat la o ședință de bloc în acest scop

Cristian Moș a fost la o ședință cu locatarii dintr-un bloc timișorean pentru a susține în cadrul asociației de locatari colectarea selectivă corectă a deșeurilor. În acest moment puțin peste jumătate din gunoiul colectat din Timișoara este selectat separat conform cerințelor.

Vicepreședintele CJ Timiș, Cristian Moș a acceptat să fie alături de colegii de la ADID în susținerea colectării corecte și spune că o va face ori de câte ori va fi nevoie.

Poate pare ciudat că e nevoie ca un vicepreședinte de Consiliu Județean să participe la o ședință de bloc, dar cred că suntem în al XII-lea ceas și, dacă nu ne suflecăm cu toții mânecile, nu o să avem un oraș și un județ mai curat prea curând. Am fost la ședința de bloc alături de colegii mei de la Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara Deseuri Timis și reprezentanți: Directia Politia Locala Timisoara, Primăria Municipiului Timișoara și RETIM Ecologic Service SA. Având în vedere că gradul de colectare selectivă de la asociațiile de locatari este în proporție de peste 58% neconform, căutăm soluții reale, punctuale și rapid aplicabile pentru a crește procentul deșeurilor conforme colectate”, a spus Moș.

Problema e mai complicată, iar pentru aplicarea corectă a colectării selective aceasta trebuie să pornească direct din apartamentul fiecăruia.

Mi-ar plăcea să fie o rețetă ușor aplicabilă pentru toate scările de bloc din Timișoara, dar din păcate nu este atât de ușor. Cât timp colectarea selectivă întârzie să apară în fiecare apartament dintr-un bloc, problemele persistă și se tot amplifică. Tine de fiecare timișean în parte dacă o să reușim să schimbăm situația în care ne aflăm și dacă județul Timiș o să poată evita amenzi imense și o să se poată transforma într-un județ curat, civilizat și modern. O să particip la oricât de multe ședințe de bloc este nevoie, o să discut cu oricât de mulți timișeni este nevoie și o să fac tot ce-mi sta în putere să schimb situația în care suntem astăzi. Am încredere că alături de colegii mei de la ADID, reprezentanți ai orașelor și comunelor din județ și de restul entităților implicate, o să muncim neîncetat pentru a atinge țintele care se impun. Timișul trebuie să devină un model de bună practică!”, a mai menționat Cristian Moș.

 

Share
Published by
Daniela Stoian

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

2 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

7 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

10 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

10 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

10 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

10 ore ago