Social

A luat parte la multe misiuni de salvare, însă pentru el nu s-a mai putut face nimic. Drama unui pompier de 46 de ani din Deta

Din păcate, inima plt. adj. Remus Ghilezan, din cadrul Stației de Pompieri Deta, a încetat joi să mai bată.

Pompierii sunt înmărmuriți din cauza acestei vești. Remus Ghilezan urma să împlinească 47 de ani. Marți, în timp ce repara o mașină în timpul liber, aceasta s-a prăbușit peste el. A fost resuscitat de colegii săi și transportat la Spitalul Județean din Timișoara, însă din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru el.

„În aceste clipe de adâncă tristețe, este foarte greu să găsești cuvintele potrivite, pentru că nimic nu mai poate mângâia sufletul odată cu pierderea unei ființe dragi.

Ne rugăm doar ca bunul Dumnezeu să mângâie sufletele celor rămași, în mod special cei din familia colegului nostru, nemângâiați de tragica despărțire.

Colegi, prieteni, camarazi, părinți, soția și fiul său îl vor purta mereu în suflet și își vor aminti cu drag momentele petrecute împreună.

Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate și colegilor noștri din cadrul Stației de Pompieri Deta care au fost cei mai afectați de această tragedie!

Odihnește-te în pace, drag camarad! Vei fi în inimile salvatorilor timișeni pentru totdeauna!”, au transmis, joi, reprezentanții ISU Timiș.

 

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

6 minute ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

26 de minute ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

44 de minute ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

4 ore ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

4 ore ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

5 ore ago