Sport

Baschetbaliştii Timişoarei înving la pas în Giuleşti

SCM OHMA Timișoara nu a avut niciun fel de emoție în primul meci din 2022. Bănățenii s-au impus cu scorul de 79-61, pe terenul celor de la Rapid București şi au întrerupt astfel serie de trei înfrângeri la rând ajungând acum la 7 victorii şi 6 eşecuri.

Elevii lui Dragan Petricevic au pornit cu dreptul în meci, având 7-0 si apoi trecând de graniţa celor 10 puncte diferenţă, dar la prima pauză scorul era de 26-21. A urmau un sfert doi excelent, în care violeţii s-au apărtat exact şi au marcat din toate poziţiile, 55-32 la pauza mare.

Partea a doua nu a mai fost la fel de spectaculoasă, s-a ratat mai mult şi s-a greşit destul de ambele părţi, dar Timişoara nu a lăsat niciun moment impresia că poate scăpa meciul din mână. A fost 69-45 după 30 de minute şi 79-61 la final. O victorie meritată, conturată mai ales în sfertul secund. Chiar dacă au ratat mult de la aruncările din afara careului, bănăţenii au avut 51% la aruncările de la semidistanţă, dar şi 47 de recuperări şi 17 pase decisive.

Nikola Gajic a fost omul meciului cu 22 de puncte, 9 recuperări și o pasă decisivă. Ivan Lilov a terminat cu 14 puncte, 7 recuperări și 4 pase decisive, iar Alex Olah a adăugat 10 puncte şi 8 recuperări. Luca Vasile a fost cel mai bun rapidist cu 19 puncte, 5 recuperări și 2 pase decisive, iar Jordan Swopshire a reușit 14 puncte și 5 recuperări

Share
Published by
Alexandru Ghica

Recent Posts

Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu

"SC OMV PETROM S.A., anunță publicul interesat asupra depunerii solicitarii de emitere a acordului de…

2 ore ago

La un pas de tragedie! O elevă de 14 ani a înghițit intenționat mai multe pastile

Momente teribile la liceul LPS Banatul, unde o elevă de doar 14 ani a făcut…

2 ore ago

Genoveva de Brabant a ajuns nume de stradă într-o comună din Banat

„Genoveva de Brabant”, „Zis”, „Tranziției”, ”Mahală”, „Pupi de floare” sau “Îngustă” sunt numele unor străzi…

2 ore ago

Nou episod de vreme rea, începând de astăzi! Și Banatul va fi afectat din plin

Nu scăpăm de vremea urâtă! Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare în care…

2 ore ago

De la începutul acestui an, 108 cerşetori au fost depistaţi de poliţiştii locali pe străzile Timişoarei şi predaţi centrului de asistență socială

Situația persoanelor vulnerabile și fenomenul cerșetoriei, continuă să fie o prioritate pentru polițiștii locali. De…

3 ore ago

Reevaluarea ofertelor și semnarea contractului pentru noul stadion al Timișoarei ar putea avea loc luna viitoare

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, crede că în luna martie va fi semnat contractul…

3 ore ago