Sport

Sîntean va juca la Poli, cel puțin până în vară

Primul transfer al iernii. Divizionara secundă Politehnica Timișoara anunță transferul atacantului de 22 de ani Andrei Sîntean. Este prima mișcare importantă pentru club în inter-sezon.

„Sunt foarte bucuros să fiu aici. Pot să spun că m-am întors acasă şi sper să facem în campionatul acesta lucruri cât mai bune. Vreau ca cele nouă meciuri, câte mai sunt, dacă se poate să le câştigăm pe toate! Eu îmi doresc în primul rând să fiu sănătos iar după aceea vor veni şi reuşitele. Am venit aici să ajut echipa cât de mult pot, să mă pun în slujba Politehnicii şi cu siguranţă va fi bine la final!”, a spus Andrei Sîntean pentru site-ul clubului alb-violet.

Andrei Sîntean s-a născut pe 16 iunie 1999, la Sânnicolau Mare. A efectuat junioratul la ACF Băban Marcel Jimbolia, FC Timişoara şi ACS Poli. A debutat la seniori la o vârstă fragedă pentru Murani în Liga 4 iar la 17 ani bifa primele minute în Liga I pentru ACS Poli. În 2017 a devenit jucătorul Slaviei Praga şi a evoluat apoi pentru divizionara secundă cehă Viktoria Zizkov. A mai jucat de asemenea în elita fotbalului românesc pentru Sepsi OSK şi FC Hermannstadt. Pentru cea din urmă a înregistrat patru goluri şi două assist-uri în 14 partide disputate în prima parte a sezonului 2021-22 (Liga 2 şi Cupa României), la care se adaugă un gol în două jocuri de Liga 3 pentru echipa secundă a sibienilor. Andrei a fost convocat de-a lungul carierei la toate selecţionatele juvenile ale României, precum și la naționala de tineret. Mai mult, anul trecut a jucat pentru selecționata olimpică, fiind pe teren în toate cele trei jocuri ale „tricolorilor” U23 în Japonia.

 

Share
Published by
Alexandru Ghica

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 minute ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

19 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

19 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

20 de ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

21 de ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

21 de ore ago