Alfred Simonis
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, va fi şi în următoarea sesiune parlamentară lider al Grupului social-democrat din Camera Deputaţilor. El deţine această poziţie de trei ani, respectiv din luna februarie a anului 2019.
Odată cu începerea noii sesiuni parlamentare, se fac noi alegeri a vicepreşedinţilor celor două camere, dar şi ale liderilor de grupuri parlamentare. La PSD, la Camera Deputaţilor va rămâne în funcţie actualul titular, deputatul Alfred Simonis, preşedinte al PSD Timiş. El deţine această poziţie din luna februarie 2019. Înainte de aceasta, în perioda februarie 2018 – februarie 2019, Simonis a fost vicelider al grupului, iar din iunie 2017 secretar al aceluiaşi grup.
Primăria Timișoara semnează cu ADR Vest și ultimul din seria de contracte de finanțare din…
CS Vâlcea a obținut un succes important în cursa pentru locurile de play-off într-un meci…
În perioada 27-28 martie a avut loc cea de-a VI-a ediție a Turneului Internațional de…
Zilele trecute, contestând binefacerile pe care le-a adus României aderarea la Uniunea Europeană, Călin Georgescu…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 30.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
La Timișoara demarează noi acțiuni de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a…