Invitați să vorbească despre meseria de polițist, polițiștii au răspuns solicitării și au mers la două grădinițe, una din Timișoara și cealaltă din Remetea Mare.
În Deta, polițiștii au fost gazdă, copilașii de la Școala Domino Servite din Voiteg i-au vizitat pentru a vedea cum își desfășoară activitatea și bineînțeles să le prezinte tehnica din dotare.
Polițiștii le-au pregătit jocuri interactive bazate pe relația victimă-agresor-polițist pentru a înțelege cum să se comporte cu cei din jur, să se respecte între ei și să crească într-un mediu armonios.
De asemenea, au fost abordate și subiecte privitoare la regimul circulației insistându-se pe informațiile pe care trebuie să le știe atunci când traversează strada.
„A fost o plăcere să participăm la aceste activități, iar zâmbetele și entuziasmul lor au fost cele mai sincere feedback-uri”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…