Administratie

Ultimul val de coronavirus se apropie de final. Mașinile instituțiilor publice din Timiș nu mai sunt necesare la Ambulanță

Prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu, a putut afla destul de ușor faptul că ultimul val a pandemiei de coronavirus se apropie de final. În luna februarie cei de la Ambulanță anunțau că nu dispun de autovehicule destule pentru ca personalul medical să se deplaseze la domiciliul suspecților de îmbolnăvire pentru a recolta probe. Ei bine, de câteva zile mașina de serviciu folosită de Mihai Ritivoiu, oferită spre folosire Ambulanței, s-a ”reîntors” la utilizatorul oficial.

Nu mai e nevoie de vehiculele furnizate de instituțiile publice din județ pentru transportul personalului medical de a Ambulanță la pacienți. Rând pe rând, acestea s-au reîntors la instituțiile care au furnizat sprijinul, la solicitarea expresă a prefectului.

Concluzia trasă este că numărul de solicitări de testare pentru prezența Covid 19 a scăzut simțitor, de asemenea, la secțiile ATI ale spitalelor sunt acum locuri libere.

”Pot să spun că am primit mașina Prefecturii înapoi de la Ambulanță. Au fost un număr de 19 mașini de la instituțiile pubice, puse la dispoziția Ambuanței. Mașina mea, adică cea pusă la dispoziție de Prefectură pentru a-mi desfășura activitatea, a plecat ultima. Acțiunea a avut rolul de a valida modul în care putem colabora, să redistribuim resursele de care avem nevoie, să gestionăm rapid niște probleme. Din data de 16 a revenit și mașina Prefecturii, ceea ce arată clar că a scăzut numărul de recoltări. Deci, a scăzut numărul de cazuri, avem și paturi libere la ATI. Pot spune că ne apropiem de un final al acestui val. Au crescut și temperaturile, era de așteptat. Ce ne rezervă viitorul… nu sunt de specialitate să spun”, a declarat Mihai Ritivoiu.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

4 minute ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

3 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

3 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

4 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

4 ore ago

Se reia seria acțiunilor din seria Banat Brunch

Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…

4 ore ago