Administratie

Drumul spart al studenților se repară! După mult timp se va asfalta trotuarul străzii Traian Lalescu

De luni de zile, pe internet este sesizată, pe diferite forumuri de discuție, mai ales de studenții care urmează cursurile Universității Politehnica şi Universității de Vest că operațiunea de schimbare a țevilor vechi de termoficare din zona străzii Traian Lalescu a lăsat trotuarele și carosabilul spart. Iată că problema e, în sfârșit, rezolvată.

Prin proiectul de retehnologizare a sistemului centralizat de termoficare din municipiul Timișoara, se înlocuiesc 9 km rețele termice primare (de transport) și 20 km lungime rețele termice secundare (de distribuție). Au fost realizate deja lucrări de înlocuire a rețelelor de termoficare pe 16 km și se lucrează în continuare. Una dintre străzile afectate, dintre cele mai circulate, Traian Lalescu, a creat mari probleme, situația fiind reclamată de mai multe ori. Acum, primăria anunță că se repară zona respectivă.

”Pentru a reface zonele afectate de lucrările finalizate, a început de astăzi asfaltarea străzii Traian Lalescu, pe porțiunea cuprinsă între Biblioteca Universității și intrarea în curtea Facultății de Mecanică. Poliția Locală și firma executantă asigură măsurile necesare eliberării carosabilului pe porțiunea pe care se lucrează”, a anunțat municipalitatea.

Iar ca problema să fie complet rezolvată, se procedează chiar și la spălarea străzilor unde s-a lucrat!

„De asemenea, se procedează la spălarea străzilor din zona afectată de lucrările de termoficare, în 28 martie 2022, între orele 8 și 12 fiind programate: strada Nicolae Labiș (între străzile Octavian Goga și Intrarea Călin Nemeș), străzile Octavian Goga, Constantin Noica și Cornel Grofșoreanu (între străzile Nicolae Labiș și Constantin Noica). Cetățenii din zonă sunt rugați să nu parcheze în aceste zone, în acest interval orar, pentru ca acțiunea de spălare să fie eficientă. Primăria Timișoara mizează pe înțelegerea și sprijinul timișorenilor pentru aceste acțiuni de aducere a carosabilului la o stare prin care să fie asigurate condiții optime de trafic și de curățenie. Acțiunile vor continua și în perioada următoare”, mai spun cei de la primărie.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

10 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

15 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

18 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

18 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

18 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

18 ore ago