Pentru a face față avalanşei de cereri de eliberare de noi pașapoarte, Prefectura Timiș a decis ca programul Serviciului care se ocupă de emiterea acestor documente să lucreze și sâmbătă. Prefectul Mihai Ritivoiu a anunțat că aici se va lucra inclusiv sâmbăta de la 8:00 la 16:00.
Din nou, el cere oamenilor care mai au documente valabile să nu se înghesuie la ghișee pentru schimbarea lor.
„Vom lucra şi sâmbătă la Paşapoarte! Am emis ordinul pentru prelungirea programului Serviciului de Paşapoarte Timiş inclusiv sâmbăta de la 08:00 la 16:00. Îi rog în schimb pe cei cărora nu le expiră actualele paşapoarte în perioada următoare să mai aştepte câteva săptămâni, pentru a descongestiona activitatea”, a anunțat Ritivoiu.
Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…
În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…
SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…
Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…