ANI
Primarul PNL al comunei timișene Checea a rămas marți fără post. Prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu, a semnat ordinul de încetare al mandatului lui Florin Daniel Florea, ca urmare a primirii unui raport din partea Agenției Naționale de Integritate.
Comuna Checea rămâne din nou fără primar. În luna mai a anului 2017 primarul de atunci a decedat în urma unui infarct, iar câteva luni mai târziu postul era câștigat detașat de un alt liberal, Florin Daniel Florea, fostul viceprimar, care a reuşit să-şi înnoiască mandatul în 2020. Iată că și acesta este nevoit să părăsească postul, el fiind declarat în incompatibilitate de Agenția Națională de Integritate, pentru activitatea din perioada precedentă.
ANI a emis decizia de incompatibilitate, a urmat disputa în instanță și câștigarea cazului de către instituție. Acum, prefectul Mihai Ritivoiu a emis decizia de încetare a mandatului.
”Am semnat astăzi ordinul de încetare a mandatului de primar al comunei Checea. ANI l-a declarat incompatibil, raportul a fost atacat în instanță şi a rămas definitiv. Mai există o ultimă cale de atac a ordinului în contenciosul administrativ, dar subiectul se apropie de deznodământ. Legea trebuie respectată indiferent de culoarea politică!”, a anunțat prefectul.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…
COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…