Arhiva pentru eticheta: checea

Daniel Florea

Încă un primar din Timiş are interzis la candidatură. PNL-istul Daniel Florea nu va putea candida pentru Primăria Checea

Încă un primar din Timiş are interzis la candidatură. PNL-istul Daniel Florea nu va putea candida pentru Primăria Checea

Primarul suspendat al comunei Checea, Daniel Florea, nu va mai putea candida pentru un nou mandat, potrivit unei decizii definitive din justiţie. Este al treilea primar, după Recaş şi Şandra, care are interzis la candidatură. După edilii PSD din Recaş şi Şandra (ultimul suspendat din funcţie) nici Daniel Florea, primarul suspendat al comunei Checea, nu

Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo

Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze

ANI

Liberalul Florin Daniel Florea rămâne fără postul de primar la Checea

Primarul PNL al comunei timișene Checea a rămas marți fără post. Prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu, a semnat ordinul de încetare al mandatului lui Florin Daniel Florea, ca urmare a primirii unui raport din partea Agenției Naționale de Integritate. Comuna Checea rămâne din nou fără primar. În luna mai a anului 2017 primarul de atunci

Razie de amploare în Jimbolia şi Checea. Sute de persoane, verificate

Au luat la control toată „linia” spre Jimbolia. Şi surprizele nu au fost mici. În data de 15 decembrie, în intervalul orar 08.30 – 14.00, poliţiştii orașului Jimbolia, Postului de poliție Checea, Serviciului Investigații Criminale, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului Ordine Publică, Serviciului Criminalistic, Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din

Tot mai puține localități pe anexele cu restricții, a decis CJSU

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a aprobat azi o hotărâre în baza căreia s-au actualizat anexele cuprinzând incidența de la nivelul unităților administrativ-teritoriale din județul Timiș. La majorări de incidență, UAT Boldur a intrat pe anexa 4, cu incidența mai mare de 1,5/1000 locuitori și mai mică de 3/1000 locuitori. La reevaluare la termen

3 pentru o primarie: sunt alegeri la Checea

În 5 noiembrie au loc alegeri parțiale de primar în 16 de localități. Este un singur oraș, Deva, și 15 comune, printre care și Checea, al cărei fost edil șef a încetat din viață la finele lunii mai. La Checea sunt 3 candidați care se luptă pentru primărie, iar în campanie au fost acolo și Traian Băsescu, și Ludovic Orban.

Pentru voturi, Basescu le promite romilor din Checea ajutoare sociale si… Wi-Fi

Ce-a ajuns fostul președinte al României, cel care vorbea că prea mult se încurajează nemunca în țara nostră? Nici mai mult, nici mai puțin decât să promită ajutoare sociale pentru țiganii și cei fără chef de muncă din Checea, comună unde vor avea loc alegeri peste o săptămână. Evident, contra voturi.

Votul la alegerile locale

PNL Timis are candidat la Primaria Checea. Robu: Avem obligatia morala sa castigam

Pe 5 noiembrie, în comuna Checea au loc alegeri de primar. Este a doua localitate din Timiș în care este programat, în acest an, un astfel de scrutin, după decesul edilului șef aflat în funcție. PNL vrea să câștige din nou această primărie, pe care o are în „portofoliu” din anul 2004.

Top