Spectacolul one-man show „Mihăiţă. Reconstituirea unei vieţi” al Teatrului de Comedie din Bucureşti va avea loc luni, 11 aprilie, de la ora 19 pe scena Operei Române din Timișoara.
Spectacolul, alături de carte, prezintă momentele definitorii ale biografiei actorului George Mihăiţă, fără a uita istoria ultimelor decenii de mari împliniri ale teatrului şi filmului românesc, împreună cu „alai” de personalităţi; dar nu lipseşte nici istoria Teatrului de Comedie, pe care-l conduce inteligent şi cu strălucire.
Cartea şi spectacolul au fost gândite ca un tot unitar, pentru că sunt multe aspecte prezente în carte, dar care nu se regăsesc în film sau sunt clipe ale vieţii care sunt prezente doar în acest spectacol însoţit de imagini. Atât în carte, cât şi în spectacol, imaginile sunt din arhiva personală a lui George Mihăiţă.
„Este un spectacol special, în care îmi rememorez viaţa fără cosmetizări, rămânând în faţa publicului cel care sunt de fapt: George Mihăiţă, actorul de film şi de teatru, iubitorul de poezie, tatăl, cel care a creat o revistă pentru adolescenţi, omul sincer din spatele rolurilor, cel care spune o poveste în cuvinte şi imagini. O poveste care îi va motiva pe mulţi să caute în ei înşişi resursele pentru a creşte, pentru a se dezvolta” a transmis George Mihăiţă.
Autoarea cării „Mihăiţă. Reconstituirea unei vieţi”, Doina Papp, este critic şi istoric de teatru, publicist, membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru şi al Uniunii Oamenilor de Teatru din România (UNITER). Este autoare a numeroase lucrări de istorie şi critică teatrală, emisiuni şi scenarii de radio, dramatizări, traduceri, adaptări difuzate pe posturile naţionale. Susţine cronică teatrală în revista 22, în Teatrul azi, Adevărul şi a publicat volume monografice ale actorilor Silvia Popovici, Horaţiu Mălăele, Dan Micu. Membră în jurii naţionale şi internaţionale, a obţinut numeroase premii şi distincţii, printre care Premiul pentru critică la Galele UNITER în 2006 şi 2017.
Biletele sunt disponibile online AICI și la casierie.
Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…
Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…
Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…
Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…
Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…
Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…