Administratie

Primăria Timișoara nu cumpără certificate verzi pentru Colterm. Soluția propusă: Guvernul să negocieze cu UE suspendarea mecanismului

Primăria Timișoara nu va proceda la achiziția de certificate verzi pentru Colterm, a informat instituția, după ce societatea care se ocupă de administrarea în insolvență a anunțat municipalitatea că o asemenea decizie va băga Colterm în faliment. Dar, primăria spune că a găsit și o soluție la problemă!

Sumele necesare plății certificatelor sunt deja incluse în noile tarife, spune primăria, doar că aceste tarife se aplică acum și nu anul trecut, pentru care trebuie cumpărate certificatele verzi, se arată într-un răspuns dat de municipalitate pe această temă. De cumpărat, trebuie să le cumpere Colterm, nu primăria, spun reprezentanţii municipalităţii, fiindcă nu poate să o facă legal.

”Prețul certificatelor CO2 se regăsește în noul tarif al Colterm, calculat după un mod stabilit de ANRE și aprobat de Consiliul Local Timișoara la finalul anului trecut. Reamintim că această obligație, de a achiziționa certificatele CO2 revine Colterm, din banii pe care îi încasează din subvenții și prin facturile pe care le plătesc timișorenii și persoanele juridice abonate la serviciile companiei de termoficare. Primăria Municipiului Timișoara a susținut și susține în continuare Colterm. Doar în aceste primele trei luni ale anului au fost virați aproape 100 de milioane de lei bani publici către Colterm, o sumă absolut record în istoria acestui oraș și care împinge la limită posibilitățile bugetare ale Timișoarei. Dincolo de aceste subvenții pe baza prețului stabilit, Primăria nu are posibilitatea legală de a face cadouri financiare unei companii, fie și ea una publică”, a anunțat municipalitatea.

Cei din primărie le recomandă celor de la Colterm să taie din costuri pentru a face economie.

”Niciunde o companie nu poate rezista stând doar cu mâna întinsă către bugetul unui întreg oraș, așteptând în fiecare săptămână câte o nouă injecție de bani publici care să îi asigure supraviețuirea. Deciziile dificile de a tăia costuri la Colterm trebuie luate de urgență”, mai anunță Primăria Timișoara.

Dar, administrația locală are și o soluție pentru problema certificatelor verzi. Una care nu prea are legătură cu municipalitatea: să discute guvernul cu Comisia Europeană să suspende sistemul certificatelor verzi, pentru că e disfuncțional. Despre această idee se vorbește din toamnă, dar acum se motivează și prin apariția războiului din Ucraina.

„Pentru a sprijini compania în aceste momente dificile, municipalitatea a făcut demersuri către Guvern pentru a începe negocierile cu Comisia Europeană în vederea suspendării mecanismului de certificate, care a devenit profund disfuncțional. Necesitatea suspendării achiziționării acestor certificate derivă din criza mondială fără precedent de pe piața energetică, cauzată atât de pandemie cât și de conflictul din Ucraina, dar și de faptul că piața acestor certificate este extrem de volatilă în această perioadă, prețul per certificat crescând chiar și de patru ori în ultimii doi ani. Reamintim că lipsa retehnologizării a Colterm din ultimii ani a adus compania în situația în care nu-și mai permite financiar să funcționeze pe baza cărbunelui. Primăria Municipiului Timișoara lucrează împreună cu Banca Mondială la structurarea unei strategii de termoficare a municipiului și la planul pentru iarna viitoare, strategie care va fi prezentată în perioada următoare”, mai anunță primăria.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…

4 minute ago

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

O oră ago

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

23 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

23 de ore ago