Administratie

Principalele proiecte rutiere ale Timișoarei sunt în pericol de reziliere. Constructorii de pe Centura Sud și legătura cu A1 sunt rămași mult în urmă

Noua legislație din domeniul licitațiilor ar putea avea un efect mai mult decât semnificativ asupra principalelor două obiective investiționale din domeniul rutier din Timișoara, Centura Sud și drumul de legătură bifurcația Sânandrei – A1. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat vineri că se va intra pe procedura de somare a constructorilor pentru că nu se țin de treabă, după care se va ajunge la reziliere.

În continuare, cele două principale investiții derulate de Ministerul Transporturilor la Timișoara, Centura Sud și noua legătură dintre DN 69, bifurcația spre Sânadrei, și A1, sunt mult rămase în urmă față de termenul contractual, iar posibilitatea e a se termina lucrările la termen este destul de puțin posibilă, a anunțat ministrul Transporturilor.

În Timiș, două proiecte sunt monitorizate, este vorba despre legătura A1 de la Sânandrei, acolo sunt zece kilometri e drum de făcut, al doilea proiect este Centura Sud, ambele merg în ritm scăzut. La primul proiect stăm de câteva luni, compania trebuie să depună garanția de bani pentru a primi avansul e la CNAIR, pentru a demara lucrările”, a spus Grindeanu, la Timișoara.

Probleme similare sunt și la Centura Sud. Este puțin probabil ca termenul final, decembrie 2022, să fie respectat, mai spune oficialul. În concluzie, este avută în vedere folosirea noilor prevederi ale legislației din domeniul licitațiilor publice, anume realizarea e trei somări și, ulterior, rezilierea contractelor.

Nu pot spune că pe Centura Sud nu sunt lucrări efectuate, dar nu îndeajuns ca să se termine proiectul. Vor intra în perioada următoare în procedura anunțată cu schimbarea legislației. Vor primi trei notificări, urmează o reziliere și procedura de licitație nouă. Nu-mi doresc să fac rezilieri, este ultimul lucru. Dar nici nu pot să asist pasiv cum se pierd bani europeni ai României, pentru că unele companii nu pot face ce și-au asumat. Nu pot să asist cum s-au uitat cei dinaintea mea, doar s-au uitat la ce se întâmplă, cu fapte zero. Deciziile vor fi luate în perioada următoare. De trei luni de zile există un dialog permanent cu firmele, și li se spune: mergeți și faceți-vă treaba că s-a schimbat modul de lucru. Sunt sceptic că se va respecta termenul pe Centura Sud. O companie care nu înțelege cum stau lucrurile, care vine la București să ceară amânări permanente, nu se poate”, a mai declarat Grindeanu.

El a subliniat că în acest moment nu sunt plăți întârziate către companiile de construcție. Grindeanu a subliniat că săptămâna viitoare va avea loc o ultimă încercare de mediere, după care vor urma notificările oficiale. Dacă se emit trei asemenea notificări, termenul între acestea este de 30 de zile, se poate trece la reziliere.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

11 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

11 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

11 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

11 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

14 ore ago